*A vrut capre, acum are 40, toate de rase franţuzeşti!
Pe Cosmin Dascălu, un foarte tânăr şi ambiţios fermier, l-am întâlnit prima dată primăvara trecută. Eram la ferma zootehnică a părinţilor săi, Sînzîiana şi Gheorghe Dascălu, din satul Ghigoieşti. Discutam despre cele 70 de vaci cu lapte, despre cum vinde laptele, cum îşi asigură furajele necesare din producţie proprie. Cosmin asculta taticos, deşi se citea clar pe faţa lui că gândul deja îi zburase în altă parte. După care, foarte hotărât, ne măturiseşte: ” Vreau să avem în fermă şi capre! Nu numai vaci. Nu mă las până nu voi avea şi capre. Îmi place ceea ce fac! Sincer vă spun. Pentru mine e o treabă uşoară. Vreau să extind afacerea de familie, vreau să mă “axez” şi pe capre. Că dacă nu ne implicăm serios, nu muncim, nu o să avem nimic. Voi rămâne în agricultură, îmi sunt foarte dragi animalele. Am terminat liceul, la profilul de telecomunicaţii. Apoi am făcut şi nişte cursuri europene de agricultor. Şi, cu siguranţă, voi mai face. Îţi trebuie pregătire profesională de agricultură pentru proiectele pe care le voi promova de acum încolo. Pentru a prinde finanţarea, este nevoie pregătire de specialitate. Se cere să fii agricultor cu carte.”
Mi-am zis atunci: cu siguranţă, Cosmin va avea şi capre, că prea este hotărât…Şi nu m-am înşelat deloc! Zilele trecute l-am văzut înconjurat de o turmă de capre, de toată frumuseţea. De fapt ieduţe, 40 la număr, toate din rase superioare, franţuzeşti. „M-am ţinut de cuvânt, acum avem şi capre. M-am ataşat foarte mult de ele. Parcă îmi plac mai mutl decât vitele. Din acest an vrem să facem ferma pentru capre, construcţii noi, cu toate dotările necesare, după normele europene. Asta pentru că intenţionăm să mai cumpărăm un dozator, unul pentru lapte de capră.”
Când ai în faţă un tânăr atît de hotărât, foarte dedicat muncii sale din agricultură, parcă nu-ţi vine să crezi că e posibil şi aşa ceva. Tinerii de azi au alte preocupări…Aşa că l-a întrebat tranşant: Chiar îţi place ceea ce faci ori n-ai încotro? „Sigur că îmi place, asta fac de mic copil, mi-a intrat în sânge. Mi-s foarte dragi animalele. Nu am de gând să abandonez munca din agricultură. Vreu să urmez un curs pentru însămânţări artificiale. Mă gândesc şi la un proiect cu bani europeni. Până acum se dădea 40.000 tinerilor fermieri care preiau conducerea unei ferme. Asta vreau să fac. Mai ales că am auzit că din acest an se vor da mai mulţi bani pentru asta, până la 75.000 euro.”
Bussine-ul soţilor Sînzîiana şi Gheorghe Dascălu a pornit ca o afacere tradiţională de familie, de creştere a vacilor de lapte. La început afacerea era de o mai mică anvergură. A urmat extinderea ei, cu bani din SAPARD-ul românesc. Că de la cel european n-au mai prins finanţarea, deşi proiectul a fost declarat eligibil. Au acum fermă zootehnică de toată frumuseţea, cu peste 70 de vaci de rasă, construcţii noi, utilaje agricole moderne. O afacere de familie în care muncesc cu toţii, de la mic la mare.
Cu nostalgie, Sînzîiana Dascălu ne povesteşte, vădit mulţumită de ceea ce a realizat până acum: “La început aveam doar 7 văcuţe. Acum, Slavă Domnului, avem peste 70. E foarte mult de muncă, dar ne descrcăm. Ne ajută şi copii, avem 3 băieţi. Cel mai mare, Cosmin, are 22 de ani, Denis are 18 ani, iar mezinul Ştefan Laurenţiu e de 8 ani. Au crescut în fermă, sunt obişnuiţi cu munca, cu animalele. În 2006 am avut prima finanţare mai mare, valoarea proiectului a fost de 180.000 euro, cu partea noastră de contribuţie. Dar a trebuit să facem şi un credit la bancă. Cu banii de la SAPARD am achitat o parte din costul tractorui de 100 CP, a utilităţilor de la grajd, în speţă cuşetele, sălile de clorinare, de muls şi de furajare. Clădirea am făcut-o numai cu bani din bancă, nimic de la SAPARD. Văcuţele erau ale noastre. Acum, avem grajdul propriu-zis, filtru, tancul de răcire al laptelui şi sala de muls. Toată construcţia este în formă de “L”, fiind dotată conform normelor europene. Cu furajele ne descurcăm, avem vreo 50 ha, teren în arendă şi în proprietate, pe care îl folosim doar pentru furajele necesare în fermă. Nu vindem nimic din ce recoltăm de pe aceste pământuri. Furajele le “facem” în folie, le tragem în vid, nu uscăm nimic. Cosim, la o oră greblăm, în urmă vine balotatul, transportăm acasă, unde vidăm, avem o maşină specială pentru asta. Suntem contrariaţi de faptul că au pus impozit pe pământ, dar şi pe vacă. Noi vindem produsul finit, adică laptele. Nu vindem furaje. Aici ar trebui să fie o diferenţă.”
Marea problemă a agricultorilor e valorificarea produselor, la un preţ bun, care să aducă şi un câştig minim. Familia Dascălu se descurcă, nu se plânge că n-are cui vinde laptele. La început a avut un contract cu firma “Dorna” , din Vatra Dornei. Ulterior a renunţat, recurgînd la o altă soluţie. A cumpărat două dozatoare mari de lapte, pe care le-au amplasat în Piaţa Centrală din Piatra Neamţ. Aproape imediat s-a creat şi vadul necesar. Chiar dacă laptele curge direct dintr-o “maşinărie” mare, nu-i pus în sticlele “expuse” pe tarabe. Pe “stil”nou , toată marfa se vinde prin cele două dozatoare, unde este mereu coadă. Ca lumea să nu să se plictisească şi, în plus, să ştie exact de unde vine laptele, sus, pe dozator, e pus un “televizor” care “filmează” ferma de la un capăt la altul, cu tot ce are ea. Cumperi sticla cu lapte iar dacă ridici niţel ochii, vezi o vacă de toată frumuseţea, cea care ţi-a “furnizat” marfa. Deşi, pentru asta, familia Dascălu a cumpărat o maşină pentru transportul laptelui, autorizată sanitar -veterianar, cu bidoanele alimentare cu tot.
La vremuri noi, pretenţii noi, cărora familia Dascălu le face faţă cu brio. „Pe noi nu ne mai sperie normele europene, am făcut investiţii la vremea respectivă, acum câţiva ani, zice Sânzâiana Dascălu. Va fi un pic mai greu, dar nu chiar de speriat, pentru cei cu animale mai puţine, care nu au avut posibilitatea să investească în calitatea laptelui. Noi suntem autorizaţi, vindem în continuare lapte la dozator. Probleme sunt cu cei care colectează lapte ca să-l vândă apoi la dozator. Noi avem fermă autorizată sanitar-veterinar şi vindem numai laptele din producţia proprie. Nu colectăm lapte de la alţii. Avem instalaţie de muls, tanc de răcire a laptelui, mijoc de transport autorizat. Facem de două ori pe lună, câte două rânduri de analize. Cum spuneam, probleme vor avea micii fermierii, cei care au 2-3 vaci. Ei vor trebui să se asocieze ca să predea laptele. O analiză la lapte este destul de scumpă. După ce s-a terminat de muls, laptele trebuie imediat răcit, alfel poate contacta microbi şi nu mai are cum să fie conform.”
Familia Dascălu va continua vânzarea laptelui la dozator, n-are probleme, respectă normele europene de igienă şi caliate. Mai ales că, şi acum, cererea de lapte neprelucrat este mai mare decât oferta familiei Dascălu. Aşa că rămân în continuare doar pe această afacere. Încă nu se gândesc la extinderea şi diversificarea profilului fermei. Adică să treacă şi la procesarea laptelui.
Tina CONDREA