Cosmeticele- puse sub lupa OPC

cosmetice 1 * Cumpărătorul trebuie să citească atent eticheta şi să ţină cont de orice avertisment pentru evitarea unor probleme ulterioare de sănătate

O acţiune de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea produselor cosmetice, derulată de comisarii pentru protecţia consumatorilor din Neamţ zilele trecute, a scos la iveală o serie de nereguli. Printre deficienţe se numără informarea deficitară a cumpărătorului prin inscripţionarea incompletă a produselor cosmetice (numele sau denumirea comercială şi adresa persoanei responsabile, data de minimă durabilitate sau verificarea simbolului PAO; precauţii speciale; numărul de lot al produsului, funcţia produsului cosmetic, funcţia produsului, lista ingredientelor. Au fost identificate şi produse cu data de minimă durabilitate depăşită, precum şi produse cu traduceri incorecte. La nivel naţional, cu ocazia acestui control tematic s-au depistat abateri la 67,06% dintre operatorii economici verificaţi.

Presedintele ANPC, Marius Alexandru Dunca, a subliniat: “Atrag atenţia consumatorilor să verifice produsele cosmetice pe care intenţionează să le cumpere. Produsele cosmetice trebuie să respecte condiţiile de depozitare, precum şi să ofere informaţii esenţiale cosumatorilor: ingrediente, număr lot, precauţii speciale, data de minimă durabilitate sau a faptului că respectivul produs cosmetic poate fi consumat în siguranţă într-o anumită perioadă de timp indicate de producator. Consumatorii care au constatat că le-au fost afectate drepturile sunt sfătuiţi să se adreseze ANPC pentru a li se rezolva eventualele probleme.”

La operatori din Neamţ s-au constatat abateri privind informarea consumatorilor, respectiv au fost identificate rujuri, luciu de buze, fard de obraz şi pentru ochi, fabricate în China, fără să fie însoţite de elementele obligatorii, prevăzute de legislaţie şi necesare informării consumatorilor.

Or, potrivit comisarilor pentru protecţia consumatorilor, produsele cosmetice pot fi puse la dispoziţie pe piaţă doar dacă pe recipientul şi pe ambalajul acestora sunt inscripţionate vizibil, de neşters şi uşor lizibil, următoarele date: numele sau denumirea comercială şi adresa persoanei responsabile, în cazul în care sunt indicate mai multe adrese este evidenţiată (subliniată) adresa la care se află dosarul cu informaţii despre produs. Iar pentru produsele cosmetice importate (din afara UE) se specifică ţara de origine. De asemenea, trebuie precizat conţinutul nominal la data ambalării, exprimat în greutate sau în volum, data de minimă durabilitate – DMD, data până la care produsul cosmetic, depozitat în condiţii adecvate, îndeplineşte funcţia sa iniţială şi rămâne în conformitate. Indicarea DMD nu este obligatorie pentru produsele cosmetice cu o durabilitate mai mare de 30 de luni. Acestea sunt însoţite de indicarea perioadei/duratei de utilizare după deschidere pentru care produsul este sigur şi poate fi folosit fără a avea efecte nocive asupra consumatorului (simbolul PAO).

Informaţiile trebuie traduse şi redactate în limba română, dar s-au constatat abateri privind lipsa traducerii după cum urmează: unii agenţi economici comercializau produsele cosmetice cu etichete netraduse, respectiv rujuri, set rimel si tus pentru ochi, antiperspirant, farduri pentru ochi, pastă de dinţi, pudră, apă de parfum, creion dermatograf.

Şi nici regula privind afişarea la loc vizibil a unei plachete cu TELEFONUL CONSUMATORILOR – 021 9551 nu este respectată de majoritatea agenţilor economici, şi nici obligaţia afişării în mod vizibil a denumirii unităţii, a codului unic de înregistrare la Registrul Comertului, din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate al/ale societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze, precum şi afişarea şi respectarea orarului de funcţionare, afişarea preţurilor si tarifelor, in mod vizibil si intr-o forma neechivoca, usor de citit).

Sfaturi pentru consumatorii care achiziţionează produse cosmetice direct din magazine: să achiziţioneze cosmetice numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea neaparat nevoie în caz de reclamaţie; în plus, produsele originale nu se vând în afara lanţurilor de distribuţie cum ar fi tarabele sau persoane fizice “cu sacoşa”. Foarte important este să verifice dacă integritatea şi calitatea ambalajului corespunde valorii produsului; sunt şanse mari ca un produs zis “de lux”, ambalat în pungă de plastic sau într-o cutie banală, să fie de fapt o contrafacere. Cumpărătorul trebuie să ştie că anumite produse precum cremele, nu au dată de minimă durabilitate, ci au inscripţionat un simbol (PAO) constând într-o cutie întredeschisă, pe sau lângă care este menţionată perioada după deschidere în care produsul poate fi folosit în siguranţă, în luni de zile (6, 12, 24 luni de exemplu). Nu în ultimul rând, să citească cu atenţie eticheta şi să ţină cont de orice avertisment pentru evitarea unor probleme ulterioare de sănătate.

Geanina NICORESCU