Copilul înecat la Pângărați nu fusese dat dispărut de Casa de Copii

inecatUn băiat de 13 ani de la casa de copii „Alexandru Roșca“ din Piatra Neamț, și-a pierdut viața vineri 28.08.2015, în apele Bistriței canalizate.

Amănunte șocante ies la iveală în acest caz. Cel mai grav lucru este că el nu a fost anunțat ca dispărut la poliție, deși era plecat din Centru de peste două săptămâni. „În ultima lună, copilul care a decedat nu figurase la poliție ca fiind dispărut“, a declarat subcomisar Constantin Irina, purtător de cuvânt al IPJ Neamț. Mai mult, copilul a revenit în Centru cu trei zile înainte de tragedie, a făcut un duș și a plecat din nou, fără ca vreun membru al personalului să-l deranjeze măcar cu o întrebare.

Aflăm ca în interiorul acestei instituții, lucrurile stau rău de tot. Ciorhan, băiatul care-l însoțea pe cel decedat, este cunoscut ca fiind un element cu tulburări de comportament. Este cunoscut faptul că el pleacă și vine la Centru cum vrea și când vrea. A lipsit și o lună  de zile, este cunoscut ca fumător și consumator de alcool. La rândul lui, el a învățat aceste lucruri de la cei mai mari decât el. Bineînțeles că fuga lui din Centru n-a fost anunțată nici când a lipsit o lună. De obicei, când fug de acolo, copiii muncesc pe la stână sau cu ziua pe la ferme, ori pe la diferite persoane la treburi gospodărești. La o stână a stat și Ciorhan ultima dată când a fost fugit o lună. Este aproape de necrezut, dar lucrurile acestea sunt cât se poate de reale.

La „Alexandru Roșca“ este o practică faptul ca instituționalizații de vârste mari să pună stăpânire pe cei mici și să-i pună chiar și la cerșit, așa cum face și Ciorhan, despre care am aflat că devine agresiv atunci când vine vorba de bani și după cum declara chiar el la locul tragediei. „Am fost cu el și am făcut rost e bani. Banii sunt la mine’“.

Nu e greu de ghicit ce îndeletniciri are și nu e greu nici de bănuit că dacă banii erau la Ciorhan și el a avut grijă să precizeze asta în timp ce colegul său era resuscitat, cum i-ar fi putut obține de la cel decedat. Dar mai mult decât sigur, poliția va lua în calcul orice variantă.

Am mai aflat că, deși nu pare, Ciorhan, dar și alții de vârsta lui sau chiar mai mari, se descurcă de minune să mintă și au abilități nebănuite de ieși din orice fel de situație, fiind mai inteligenți decât par.

Despre Ciorhan, la un moment dat cadrele didactice din școală chiar spuneau că e doar o chestiune de timp până va  provoca sau va duce pe cineva la o tragedie.

Pe timpul vacanței, copiii sunt supravegheați de 5 persoane. Sunt 50 în total, 40 fiind cu vârste între 9 și 16 ani. Considerăm că trebuie să fii orb sau extrem de răuvoitor ca să nu poți ține sub observație opt sau zece copii, cât ar reveni fiecărui supraveghetor, în așa fel încât să nu poată fugi care cum vrea și când vrea.

Și ni s-a mai confirmat că de asemeni se obișnuiește să nu se anunțe disparițiile copiilor de frica sancțiunilor și de frică să nu se facă scandal în presă, dar și din alte motive pe care putem doar să le bănuim. Ba chiar cei din personal știu că actuala directoare a centrului este depășită de situație și nici nu vrea să mai audă de funcție.

Din câte se vede, situația este mai mult decât gravă la această instituție care ar trebui să ocrotească pe cei bătuți de soartă, dar care se pare că cel puțin la Piatra Neamț, nu reușește decât să-i transforme în infractori minori și cine știe, poate viitori adulți șefi de grupări infracționale.

Deși se știe ce „potențial“ au copiii de acolo, nu se acționează în niciun fel, din nepăsare amestecată cu incompetență.

Ar fi trebuit ca în orele imediat următoare nenorocirii să fie convocată de urgență o comisie, măcar la nivelul Inspectoratului Școlar Județean. Dar pentru cadrele de nădejde ale partidelor care se tot perindă pe la conducerile instituțiilor, weekendul e mai important decât o viață de copil care e în grija statului.

Ionuț CORFU