Copii care suferă de depresii grave, copii care se sinucid, copii cuminţi care devin delincvenţi. Sunt cei peste 80.000 de copii ai României, abandonaţi de părinţii plecaţi în străinătate.
În ultimii 15 ani, peste două milioane de români și-au părăsit țara în căutarea unui viitor mai bun pentru ei și familiile lor, lăsându-și copiii în grija rudelor, a vecinilor sau chiar a cunoscuților. Conform informaţiilor oficiale ale Direcţiei Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), în anul 2013 au fost raportaţi 81439 de copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 48042 de copii au unul dintre părinţi plecaţi, 10505 au părintele unic susţinător plecat, iar 22892 sunt cu adevărat singuri, căci au rămas fără ambii părinţi.Specialiştii susţin că cifra reală a copiilor rămaşi singuri acasă e de fapt mult mai mare, un studiu UNICEF din 2008 avansând o incidenţă a fenomenului pentru 350.000 de copii.
„Orfanii” cu părinţi ai judeţului Neamţ
În judeţul Neamţ, 5849 de copii au părinţii plecaţi în străinătate. Dintre aceştia, 5611 se află în grija rudelor, 24 sunt lăsaţi în seama asistenţilor maternali, 62 se află în centrele de plasament sau organizaţiile private autorizate. 139 de copii sunt lăsaţi în grija rudelor până la gradul IV, cu măsură de protecţie, în timp ce 11 copii se află la persoane apropiate, care nu le sunt rude.
Cele mai afectate segmente de vârstă sunt 7 – 9 ani (1412 copii), 10 – 13 ani (1832 copii) şi 14 – 17 ani (1381 copii).
„Ruperea legăturii cu părinţii îi face pe copii vulnerabili, aceştia fiind expuşi abandonului şcolar, depresiei sau anxietăţii. Apar tulburări de conduită, copiii refuză să se mai apropie de părinţi, apar comportamentul deviant şi vagabondajul, toate dublate şi de tulburările specifice vârstei, precum şi de lipsa de afecţiune”, a precizat Alina Chiriac, asistent social în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ.
Un studiu realizat de organizaţia „Salvaţi Copiii” arată că, în anul 2012, judeţul Neamţ era al treilea dintre judeţele cu cei mai mulţi copii rămaşi singuri (5740 copii), după Suceava (8538 copii) şi Bacău (7281 copii).
În ultimii ani, zeci de copii s-au sinucis de dorul părinţilor
Conform studiilor, 36% dintre copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate se simt singuri, 20% dintre ei consideră că nimeni nu îi iubește, iar o treime sunt deprimați. De cele mai multe ori, după plecarea părinţilor la muncă în străinătate, copiii mai mari preiau rolurile părinţilor atât în întreţinerea gospodăriei, cât şi în ceea ce priveşte îngrijirea fraţilor mai mici, fiind depăşiţi de problemele pe care ar trebui să le gestioneze adulţii. De multe ori, copiii nu primesc suficiente informaţii despre părinţii lor şi nu reuşesc să depăşească momentul dificil al separării de părinţi, devenind vulnerabili. Treptat, ei ajung să manifeste dezinteres faţă de şcoală şi faţă de adulţii în grija cărora au fost lăsaţi. Ruptura este resimţită şi de părinţii care nu sunt informaţi asupra evoluţiei copiilor şi nu conştientizează riscurile plecării lor asupra dezvoltării psihice şi emoţionale a acestora. Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că lipsa mamei este cea mai resimţită, pe plan afectiv. La începutul anului 2013, o fetiță de 13 ani s-a sinucis de dorul mamei, care lucra de ani de zile în străinătate, iar în 2012, un băieţel de doar 11 ani s-a spânzurat, de dorul mamei. În ultimii 8 ani, nu mai puțin de 22 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate și-au luat viața.
Suflete sacrificate pe altarul căpşunilor
În 2011, Monica, o fetiţă în vârstă de 11 ani din Arad a murit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Cântărea sub 20 de kilograme. Fetiţa a refuzat să mai mănânce după ce mama ei a plecat la cules de căpşuni, în Spania. Nici asistenţa psihologică şi psihiatrică, nici ventilarea mecanică şi nici perfuziile n-au putut înlocui dragostea mamei.
Cazul Monicăi nu este singular. Iată, potrivit romaniangermania.ro, o listă cu cele mai emoţionante poveşti ale copiilor care şi-au luat viaţa, considerând că, poate măcar în felul acesta, îşi vor aduce părinţii înapoi, acasă:
- Claudiu din Botoşani (15 ani) s-a spânzurat de o grindă din curtea casei dărăpănate. Părinţii săi erau plecaţi de doi ani la muncă în Italia. Băiatul avea grijă de doi fraţi mai mici iar la un moment dat necazurile l-au copleşit.
- Răzvan din Iaşi (10 ani), cel mai bun copil din clasa lui, a folosit pentru a se spânzura o funie, un cui şi un scaun stricat din casă. Înainte de a părăsi această lume care nu avea niciun sens fără mama aflată în Italia, copilul şi-a aşezat cu grijă ochelarii pe scaun.
- Ştefan din Argeş (12 ani) s-a spânzurat de creanga unui cireş după ce a aflat că mama sa intenţionează să se ducă din nou la muncă în Italia, iar el ar fi urmat să rămână singur cu sora şi fratele (tatăl părăsise familia pentru a-şi reface viaţa). Copilul a lăsat un bileţel în care dă indicaţii cu privire la propria înmormântare: „Îmi pare rău că ne despărţim certaţi. Cu înmormântarea mea nu o să aveţi probleme pentru că vine omul ăla cu banii pe lemne. Soră-mea, tu să te ţii de şcoală. Mamă, tu să ai grijă de tine că lumea e rea. Să aveţi grijă de căţel”.
- Sebastian din Uricani-Hunedoara (8 ani) s-a spânzurat în camera lui, după ce mama sa a plecat la muncă în Germania. Copilul fusese lăsat în grija tatălui.
Părintele Iustin Pârvu: „E o dezertare gravă de pe fruntariile neamului!”
Fiecare suflet de copil distrus în acest fel reprezintă măsura decăderii noastre, ca neam. Ar trebui să conştientizăm faptul că purtăm cu toţii o mare răspundere pentru fiecare copil nevinovat care îşi ia viaţa sau care se stinge, pur şi simplu, de dorul părinţilor. Sunt copiii neamului nostru, iar jertfa lor, plătită cu bani câştigaţi cu mare trudă pe meleaguri străine, nu ne poate lăsa indiferenţi. Vremurile sunt grele, însă viaţa unui copilaş preţuieşte mai mult decât tot aurul din lume. Pe altarul plantaţiilor de căpşuni, cad seceraţi bieţii noştri copii, pentru că părinţii nu le pot asigura aici, în ţară, un trai decent. Dar le asigură, fără voia lor, o moarte sigură, fizică sau sufletească, părăsindu-i de la cele mai fragede vârste.
„ La această decădere a noastră se adaugă criza care îi stârneşte pe cei rămaşi în viaţă să fugă în lume. E o dezertare gravă de pe fruntariile neamului! Acolo, unde ajung, găsesc alte nenorociri, căderi de ordin moral, despărţiri, ruperi ale familiei, dezastre personale, dar şi ale neamului pe întregul lui. Cei care au programat astfel de grozăvii, dezechilibrele acestea, ştiu că familia este cărămida clădirii. De aceea au acţionat în fel şi chip ca să nu mai aibă românul o familie puternică, să nu urmeze o şcoală puternică, să nu deţină o Biserică puternică, elementele de susţinere ale societăţii, ale neamului (…) Toate lucrurile acestea au fost bine prevăzute de cei care ne-au adus în această stare. Au ştiut foarte bine să slăbească energia, rezistenţa noastră. Unde mai avem noi tineret? Unde mai vezi tu în ţară acum că se joacă grupuri, grupuri de copii? S-au tot dus în lumea întreagă…” (Părintele Iustin Pârvu)
Irina NASTASIU