Copil înecat la scăldat

inecatZadarnice au fost eforturile medicilor de la Ambulanţă de a salva de la moarte un băiat în vârstă de 15 ani, scos fără suflare din râul Moldova, în după-amiaza de 25 mai. Copilul sărise în apă să se răcorească într-o aşa zi toridă, însă, din păcate în cădere s-a lovit cu capul de un bolovan şi se pare că a leşinat. Prietenii cu care se afla la râu au intrat în panică văzând că băiatul nu mai iese la suprafaţă şi i-a alertat pe nişte săteni aflaţi la câţiva metri mai departe, la încărcat nisip din albie. Adulţii au reuşit să scoată băiatul la mal, însă acesta nu mai avea semne vitale. Echipajul medical al substaţiei de Ambulanţă Roman, ajuns la faţa locului în urma unui apel la 112, a încercat din răsputeri să resusciteze victima aflată în stop cardiorespirator. Din păcate însă, aceasta nu a putut fi readusă la viaţă. Drept urmare, copilul a fost declarat decedat.

Părinţii copilului au fost şocaţi la aflarea veştii. Acasă mai au un copil, mai mare decât băiatul care la doar 15 ani şi-a piedut viaţa într-un mod cât se poate de stupid. Cauza exactă a morţii va fi stabilită în urma necropisie.

Geanina NICORESCU