Copil de 7 ani, rănit după o depăşire periculoasă

k3 fotoUn grav accident s-a produs marţi dimineaţă, pe DN 2, la ieşirea din satul Traian. O maşină a depăşit autoturismul din faţă şi la reintrarea pe bandă l-a aruncat în şanţ. Un copil de 7 ani care era pasager în maşina lovită, a fost rănit.

Un echipaj de poliţie şi ambulanţa au ajuns rapid la faţa locului şi au demarat cercetările pentru a se stabili dacă a fost vorba despre o şicană în trafic. “Din primele cercetări, se pare că în timp ce un tânăr de 23 de ani, din Răchiteni, Iași, conducea un autoturism pe DN 2, având direcţia de mers către Roman, s-ar fi angajat în depăşirea unui autoturism, moment în care din sens opus se apropia un alt autoturism”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Imprudenţa şi graba sunt factorii care zilnic provoacă accidente, unele grave, pe şoselele din Neamţ. “La revenirea pe sensul lui de mers conducătorul auto a intrat în coliziune cu autoturismul deposit, pe care l-a împins în rigola de colectare a apei pluviale. În urma accidentului a rezultat rănirea unui minor de 7 ani, din Bacău, pasager în autoturismul deposit”, a mai spus ofiţerul de presă.

Pentru aşa o gravă abatere, şoferul ieşean a rămas fără permis, polițiștii reţinându-i documentul şi deschizând pe numele lui un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

C.I.