Copiii din Neamţ- trimişi la Bacău pentru control oftalmologic!

oftalmologie
oftalmologie

* În judeţ nu avem oftalmolog pediatru însă există aparatură ortoptică pentru terapie, serviciile sunt numai contracost

* Medicii de familie au obligaţia să consulte periodic NUMAI nou-născuţii prematur, pentru că aceştia pot dezvolta, în timp, afecţiuni foarte grave

* „Noi acordăm consultaţia iniţială, dar pentru testare de specialitate suntem nevoiţi să-i trimitem în judeţe vecine”, semnalează medicul de familie Mihaela Covrig

Încă de la naştere, copilul poate dezvolta afecţiuni oculare care, nedepistate şi netratate corespunzător, pot duce la stadii accentuate de boală, până la pierderea ireversibilă a vederii. În ţara noastră nu există niciun program de prevenţie prin care medicul şi pacientul-respectiv părinţii să fie obligaţi la testări periodice, iar pe plan local nici nu există un medic oftalmolog pediatru. Iar dacă totuşi prin grija părinţilor copilul ajunge la un specialist şi este diagnosticat, orice procedură de corectare a vederii se face numai contra-cost. La policlinica din Piatra Neamţ, fiecare şedinţă în care se acordă servicii cu ajutorul aparatelor ortoptice costă 10 lei. Sunt proceduri pe care Casa de Asigurări de Sănătate nu le decontează.

Încă de la naştere, copilul născut într-o familie cu poziţie socială modestă este condamnat la întuneric dacă are nenorocul să sufere de o afecţiune care, netratată, poate genera un handicap vizual definitiv. Potrivit unui studiu efectuat la nivel naţional, 4-5% din copiii născuţi într-un an sunt strabici iar  50% au ambliopie (vedere scăzută sau ochi leneş). Or, după cum sublinia dr. Mihaela Covrig- reprezentantul medicilor de familie din Neamţ, dacă unui nou-născut i se depistează strabism, singura cale de a-i corecta vederea este aplicarea unor lentile de contact care, în ţara noastră NU sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate!!!

„Noi, medicii de familie, suntem obligaţi prin contract să facem control medical numai în cazul sugarului născut prematur şi al nou-născutului care a stat în maternitate în incubator şi poate dezvolta o afecţiune a nervului optic pe acest fond. Dar când observăm că ceva nu este în regulă, nu ne putem erija în oftalmologi, aşa încât trebuie să trimitem pacientul la specialist. Copiii născuţi înainte de 28 săptămâni de gestaţie sau care au o greutate la naştere sub 1500 g au un risc mare de a dezvolta retinopatie de prematuritate, afecţiune datorată dezvoltării anormale a vaselor retiniene. Pentru prevenirea retinopatiei, tuturor prematurilor cu risc li se recomandă un prim consult oftalmologic la 4- 6 săptămâni după naştere Însă marea problemă cu care ne confruntăm constă în faptul că în reţeaua sanitară judeţeană de stat din ambulatoriu nu este angajat niciun oftalmolog pediatru. Deci suntem nevoiţi să trimitem părinţii cu bebeluşii în alte judeţe, cel mai aproape fiind la Bacău. Ce putem noi face este depistarea strabismului sau a miopiei la copilul mai mare, care poate coopera. Dar şi în cazul lui, consultaţia de specialitate este, evident, cea mai recomandată”, a subliniat dr. Covrig.

Potrivit specialiştilor, glaucomul congenital este o altă afecţiune foarte gravă care poate fi depistată frecvent când copilul are între 3-9 luni. Această afectiune datorată creşterii tensiunii intraoculare ( a lichidului din ochi) se manifestă prin lăcrimare, fotofobie ( copilul se fereşte de lumină) şi mărirea unuia sau a ambilor globi oculari. Tratamentul este chirurgical şi trebuie efectuat de urgenţă, pentru că netratată, această afecţiune duce la orbire. Astfel de intervenţii chirurgicale nu se pot efectua decât în centrele universitae din ţară, unde se acordă servicii de chirurgie oftalmologică pediatrică.

Din când în când, pe la cabinetele medicale private din judeţ acordă consultaţii oftalmologi pediatri din centre universitare, însă numai contra-cost.

Dr. Anca Dulfu, singurul medic oftalmolog rămas „pe metereze” în Ambulatoriul de speicalitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ (policlinică), nu are specializare în oftalmologie pediatrică. Din punctul său de vedere, examinarea periodică a vederii copilului este foarte importantă, „pentru că orice problemă aparent nesemnificativă poate afecta globul ocular ireversibil, dacă nu este tratată corespunzător”. Ajung la dumneaei la cabinet, zilnic, foarte mulţi tineri cu miopii accentuate, care şi-au neglijat problemele de vedere ani la rând.

Geanina NICORESCU