Copiii cu dizabilități din Neamț au fost vizitaţi de Moş Nicolae

 

Copilaşii din centrele aflate în structura DGASPC Neamț l-au primit încă de luni pe Moș Nicolae, care a venit mai repede decât se așteptau. Ziua a început cu activități organizate de Centrul de Recuperare și Reabilitare de Zi pentru Copilul cu Dizabilități (CRRZCD) pentru micii beneficiari din comunitate, care acolo au parte gratuit de terapii specifice. Angajații centrului au pus în scenă povestea „Punguța cu doi bani“ sub formă de teatru de marionete iar replicile hazlii și talentul „păpușarilor“ a stârnit hohote de râs printre micii spectatori. Ulterior, aceștia au fost invitați în atelierul de creație al centrului pentru a desena sau picta după care, la final, părinți și copii au ascultat câteva colinde emoționante.

„Am ales să organizăm aceste activități în data de 5 decembrie nu doar pentru a-l întâmpina cum se cuvine pe Moș Nicolae dar și pentru a marca în acest fel ziua persoanelor cu dizabilități, serbată în toată lumea pe 3 decembrie. Am vrut să demonstrăm că acești copii, fie că provin din comunitate, fie că sunt din sistem rezidențial, merită tot respectul și admirația pentru că în fiecare zi își depășesc într-un fel sau altul limitele. Sunt luptători și perseverenți iar noi trebuie să le oferim suportul nostru pentru că ei sunt speciali și aduc mereu un plus de valoare și diversitate societății“, a declarat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.

Petrecere a fost și la Centrului Rezidențial pentru Recuperarea și Reabilitarea Copilului cu Dizabilități, care este casă pentru 50 de copii și adolescenți cu probleme. Aceștia, cu ajutorul unor voluntari devotați și sufletiști, au reușit să pregătească un mic spectacol, cu poezii și cântece de iarnă, ceeea ce pentru ei a reprezentat o performanță extraordinară. La final, au fost răsplătiți cu aplauze iar ziua s-a terminat pentru toți cu muzică, dans și multe dulciuri. Și copiii din cadrul Centrului Romanița Roman au avut parte de o zi festivă și de daruri, pentru toți fiind practic începutul unei perioade pline de emoție și bucurie, ce va culmina cu sosirea lui Moș Crăciun.

Geanina NICORESCU