A reieșit din discuțiile cu operatorii economici prezenți o serie de probleme de ordin general, dar și foarte multe probleme de specialitate, fiind un sector al economiei cu specificitate mare dar și de o importanță covârșitoare.
Între problemele identificate, au fost evidențiate următoarele:
– Fluctuațiile de personal de la direcțiile agricole și la Ministerul Agriculturii unde nu mai sunt specialiști, angajările sau numirile fiind făcute pe criterii politice, astfel încât nu sunt înțelese problemele din teren și nu sunt transmise corect mai departe către decidenți.
– Există organe care dublează ca tematică controlul efectuat deja de o altă instituție. De exemplu, o fermă este controlată din punct de vedere al siguranței alimentelor de către DSVA, iar din punct de vedere fiscal de către ANAF. La direcția agricolă există un compartiment antifraudă care controlează aceleași aspecte deja verificate de către DSVA și ANAF. Se dublează astfel timpul acordat acestor verificări, dar și sumele cheltuite de statul român cu persoanele angajate să controleze aceleași firme și aceleași aspecte.
– Contribuabilul verificat de organele cu competențe de control este privit ca un infractor, nu ca un colaborator sau ca o persoană care contribuie la bugetul consolidat al statului din care sunt plătiți cei ce fac controlul.
– Birocrație foarte mare. APIA, din punctul ei de vedere, a simplificat procedura de accesare a subvențiilor, dar, de fapt, a transferat birocrația către primăriile comunale, care nu au personalul necesar nici ca număr, nici din punct de vedere al specializării necesare.
– Forța de muncă, în general, este necalificată și cu competențe apropiate de nivelul zero. Sunt persoane care se prezintă pentru a fi angajate, care au diplome emise de Ministerul Educației, dar care abia știu să citească și să scrie.
– Nu există un sistem care să fidelizeze personalul calificat de către firme sau prin care aceste firme să fie recompensate pentru calificarea personalului care a migrat la altă firmă sau în altă țară.
– Este impus un salariu minim pe economie fără ca acesta să fie corelat cu productivitatea muncii, in funcție de sectoarele de activitate.
– Se măresc salariile bugetarilor, la fel, fără o corelare a lor cu productivitatea muncii în economia națională și fără să existe o scală de evaluare a performanțelor obținute de respectivii funcționari.
– Angajații statului au o un aer de superioritate întărit de salariile mult mai mari pe care le au față de persoanele cu aceeași pregătire dar care lucrează în producție.
– Ajutoarele sociale sunt foarte mari astfel încât încurajează nemunca.
– Starea precară a infrastructurii rutiere face să crească costurile atât în agricultură, cât și în industria alimentară.
– S-au mărit accizele la combustibili cu motivația că sumele se vor direcționa pentru repararea și construirea drumurilor, dar nu s-a întâmplat așa, probabil banii pierzându-se în protecție socială cu iz electoral.
– Instabilitate legislativă, supra-legiferare a unor domenii sau lipsa de legiferare pe altele. Legi care apar fără norme de aplicare și norme de aplicare care schimbă sensul legii în momentul apariției.
– Subvențiile pentru motorină, cele care vin să ramburseze producătorului agricol o parte din acciză, întârzie foarte mult, câteodată depășind 6 luni, producătorul agricol fiind cel care subvenționează statul român.
– Se limitează în timp lucrările agricole fără să se țină cont de vreme fiind foarte greu să se obțină derogări.
– Prețuri mari la utilități și la carburanți, tolerate de stat pentru că încasează de pe urma lor sume mari din accize și TVA care duc la înregistrarea de profituri uriașe la furnizori acestora dar care diminuează semnificativ profitul producătorilor agricoli și a celor din industria alimentară.
– Există programe informatice pentru agricultură, dar care nu funcționează sau funcționează defectuos.
– Registrul agricol electronic trebuia să funcționeze încă din 2010, dar nu funcționează nici până în prezent.
– În industria alimentară, în special în ceea ce privește panificația, prețurile sunt date de economia la negru, este generalizată practica gramajului redus, iar piața este plină de procesatori neautorizați. Investițiile necesare unui producător de pâine pentru a putea să se autorizeze prin alinierea la normele europene depășesc 100.000 euro.
Propuneri ale producătorilor
Este imperios necesar să se facă cadastrarea terenurilor, atât pentru faptul că se apropie termenul la care România s-a angajat să finalizeze acest lucru până în 2020, dar și pentru că se va elimina astfel haosul actual din evidența terenurilor, se vor cunoaște foarte clar drumurile din câmp, care vor ajuta producătorul agricol la minimizarea costurilor de deplasare a utilajelor agricole.
Producătorii agricoli așteaptă legea care să impună supermarketurilor să se aprovizioneze cu cel puțin 50% marfă produsă în România, dar cu condiția ca această origine să fie strict controlată, astfel încât să se evite introducerea mărfurilor care sunt doar ambalate în țară.
Pentru cota de motorină stabilită de 78 l/ha producătorul agricol nu ar trebui să plătească acciza, nici ca această motorină să fie colorată, eliminându-se astfel blocajele financiare la nivelul producătorilor agricoli în așteptarea subvenției.
Dezvoltarea informatizării sectorului agricol pentru micșorarea birocrației și accesul mai ușor la subvenții și programe pentru agricultură.
Simplificarea acțiunilor de control ale organelor statului și eliminarea suprapunerii verificărilor pe aceeași tematică.
Dezvoltarea structurilor asociative și întărirea relațiilor cu alte organizații ale mediului de afaceri.
Simplificarea accesării și implementării proiectelor cu finanțare de la bugetul statului sau cu fonduri europene.
Una dintre problemele ridicate de cei din industria alimentară este cea a recuperării ambalajelor. Potrivit legislației în vigoare, producătorii din industria alimentară, dar și importatorii au la dispoziție două metode prin care se pot achita de obligațiile ce le revin pentru protecția mediului – aceea de a reintroduce în circuitul economic 60% din ambalajele pe care le produc. Prima: să încheie un contract cu o Organizație de Transfer de Responsabilitate (OTR) licențiată, care să valorifice și să recicleze deșeurile de ambalaje. A doua: să achite 2 lei pe kilogramul de deșeu pentru 60% din totalul ambalajelor pe care le produc. Anul trecut, șase din aceste OTR-uri au fost amendate pentru că au raportat cantități de deșeuri colectate și reciclate mai mari decât în realitate. Astfel producătorii din industria alimentară s-au văzut în situația de a avea de plătit către Administrația Fondului pentru Mediu cei 2 lei pe kilogram de deșeu nereciclat în fapt de OTR. Anul acesta au mai rămas din cele 10 OTR-uri licențiate doar 4, care au mărit excesiv tarifele de preluare a colectării și reciclării ambalajelor. În plus, producătorii cer modificarea legislației în sensul în care o dată cu semnarea contractelor între producători și organizațiile de transfer de responsabilitate, acestea să preia cu adevărat obligațiile ce-i revin prin contract în prezent neexistând sancțiuni pentru nerespectarea contractului de către OTR-uri.
Ca un corolar al discuțiilor purtate reiese necesitatea de a declara agricultura ramură strategică a economiei naționale, cu toate avantajele care decurg din acest lucru, dar și cu beneficiile care vor rezulta pe termen lung pentru România.
Mai în glumă, mai în serios, unul din producătorii agricoli prezenți a declarat: „În prezent nu există o strategie privind agricultura, dar există o viziune cum s-o lungească ca să nu facă treabă“, referindu-se la Ministerul Agriculturii. Mai mult, persoane cu afaceri profitabile cu cifre mari de afaceri și peste 100 de salariați au la peste 60 de ani suficientă determinare de a-și reloca afacerile în alte țări din cauza mediului de afaceri din România, a legislației deficitare, a organelor de control abuzive și a corupției politice.
Mihai APOPII, președinte CCI Neamț