Consilierul local Monica Anton „divorţează” de PP-DD

demisieMonica Anton este primul consilier local care „profită” de apariţia noii legi a traseismului, aşa cum este numită ordonanţa iniţiată de vicepremierul Liviu Dragnea. Monica Anton, aleasă consilier local pe listele PP-DD la alegerile din 2012, fost viceprimar al muncipiului Piatra Neamţ a ales să fie consilier independent. Potrivit declaraţiilor Monicăi Anton, aceasta a preferat să-şi dea demisia din PP – DD pentru că nu a găsit susţinerea necesară promovării proiectelor iniţiate de ea în Consiliul Local Piatra Neamţ. Mai mult, consilierul local Monica Anton, avocat de profesie, susţine că a iniţiat proiectul înfiinţării centrelor speciale de supraveghere a minorilor încă de acum mai bine de un an, şi dacă ar fi avut susţinerea colegilor din filiala judeţeană şi a parlamentarilor PP – DD, acum proiectul ar fi fost realizat.

„Vreau să mă adresez cetăţenilor municipiului Piatra Neamţ şi în mod special alegătorilor şi să-i anunţ că am optat pentru varianta de consilier independent. Acest lucru echivalează cu o demisie din PP – DD, iar justificarea este aceea că această opţiune se datorează unei lipse de susţinere din partea organizaţiei judeţene şi a celei centrale. M-am prezentat cu proiecte care ar fi adus investiţii şi un plus la bugetul local, aveam nevoie de două treimi din voturile consilierilor. Le-am solicitat să mă susţină, să negocieze pentru a putea obţine votul. Pentru  niciuna dintre aceste solicitări nu am avut nicio susţinere. Ca independent pot negocia în nume propriu cu reprezentanţii partidelor politice pentru a –mi prezenta proiectele. În principal, asta a stat la baza deciziei de a opta pentru independenţă. Pot veni şi cu exemple. La începutul anului 2013, printr-o ordonanţă de Guvern s-a dat posibilitatea măririi taxelor şi impozitelor. În acel moment era USL şi APEL. Eu nu am vrut să votez acel proiect, m-am adresat conducerii centrale, mi s-a spus că trebuie să votez aşa cum cere majoritatea. Regret acel gest care a venit ca urmare a unei constrângeri de a respecta un protocol politic. Consider că din postura de independent, măcar două dintre proiectele mele să devină realitate. De acum încolo, în Consiliul Local voi vota aşa cum îmi dictează conştiinţa şi nu voi mai avea nicio rezervă să critic tot ceea ce va deregla buna funcţionare a Primăriei sau ceea ce contravine intereselor cetăţenilor. Acum este colaborarea cu PSD, colaborarea cu APEL nu a încetat niciodată, şi practic eu nu mă regăsesc în niciuna dintre aceste formule. Voi fi singurul consilier care mă declar în opoziţie pentru că la momentul actual nu există opoziţie în Consiliul Local Piatra Neamţ. La judeţ nu am anunţat demisia mea, relaţiile dintre mine şi conducerea organizaţiei judeţene a PP-DD a încetat, am întrerupt dialogul acum mai bine de jumătate de an”, a declarat Monica Anton, consilier local, membru al Consiliului Local Piatra Neamţ.

Preşedintele PP-DD Neamţ mărturiseşte că nu a fost anunţat despre demisie însă spune în acelaşi timp, că e dreptul fiecăruia să facă astfel de alegeri.

„Asta este, dacă legea îi permite, e dreptul dumneaei. Îi mulţumim pentru activitatea prestată în cadrul organizaţiei PP-DD”, a spus Ciprian Şerban, preşedinte PP-DD Neamţ.

 

Irina ŞTEFĂNESCU