Consiliere și orientare profesională pentru aproape 800 de persoane

reconversie Aproape 800 de persoane au beneficiat de consiliere și orientare profesională în cadrul unui proiect amplu, derulat de Pluri Consulting Grup SRL Piatra Neamț, în parteneriat cu Asociația „ADL-Progres“ Piatra Neamț. Proiectul a fost implementat pe parcursul a 19 luni, din mai 2014 și până luna aceasta.

Au fost organizate 26 cursuri de formare profesională pentru 9 calificări distincte, care au inclus atât ore de teorie cât și de practică. Dintre acestea, amintim cursurile pentru lucrător în comerț, de măcelar, lucrător în prelucrare carne, pește, lapte, conserve, conversie pentru calificare în meseria de bucătar.

La programele de formare profesională au participat 728 persoane, iar 90 de persoane deja angajate în domeniul alimentar și în domeniul comerțului au beneficiat de asistare în vederea validării și certificării competențelor profesionale dobândite în alte contexte decât cele formale.

Obiectivul general al proiectului a fost creșterea nivelului de calificare a angajaților care lucrează în domeniul alimentar din regiunile de dezvoltare Nord-Est și Sud-Est în scopul obținerii de către angajați a unor calificări complete și actuale, în contextul societății bazate pe cunoaștere. S-a avut în vedere și realizarea obiectivului general al POSDRU „Dezvoltarea capitalului uman și creșterea competitivității, prin corelarea educației și învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii și asigurarea de oportunități sporite pentru participarea viitoare pe o piață a muncii modernă, flexibilă și inclusivă a 1.650.000 persoane“.

Obiectivele specifice ale proiectului au constat în sprijinirea angajaților în obținerea unei calificări cerute pe piața muncii prin furnizarea serviciilor de instruire pentru întreg grupul țintă, respectiv a celor 728 angajați din care 65% sunt persoane necalificate sau care au un nivel scăzut de calificare, precum și sprijinirea activității de formare profesională a partenerilor prin autorizarea a 8 programe de calificare cerute pe piața muncii. S-a avut în vedere și furnizarea serviciilor de consiliere și orientare profesională pentru întreg grupul țintă. Identificarea grupului țintă și cooptarea acestuia s-au realizat prin informări  pe email și fax către angajații întreprinderilor din bazele de date ale partenerilor, deplasări în teren la întreprinderile vizate pentru purtarea de discuții cu angajații și organizarea de 20 de seminarii de informare la sediul întreprinderilor.

Geanina NICORESCU