Conflict cu pumni la Bistrița, între câțiva localnici și autorități

andries-conflict*În aceeași zi, un sătean a lovit polițistul din comună, venit la fața locului să-și facă datoria
*După scandal, primarul Ion Rotaru a dispus oprirea lucrărilor din zona “minată”

Ieri dimineață, în jurul orei 9, câțiva localnici din satul Bistrița, comuna Alexandru cel Bun, de pe strada Caișilor, nemulțumiți de felul în care se execută lucrările la drumul principal de pe strada lor, au interzis muncitorilor să mai toarne beton, pe motiv că lățimea drumului este prea mică, respectiv 4,5 m, iar înălțimea stratului de beton prea mare, și oamenii nu mai pot ieși din curți. Cum era de așteptat, pentru aplanarea conflictului, la fața locului s-a prezentat o delegație din partea Primăriei din Alexandru cel Bun, respectiv viceprimarul și inginerul de urbanism, precum și polițistul din comună. Din păcate, negocierile n-au fost pe măsura așteptărilor, fiindcă cetățenii din zona de „conflict” nu s-au lăsat înduplecați de argumentele tehnice, iar la un moment dat, discuțiile au degenerat în violențe, așa cum ne-a declarat Ion Rotaru, primarul Comunei Alexandru cel Bun.”Azi-dimineață (ieri,n.r.), la ora 9, muncitorii care lucrau la turnarea drumului de beton din satul Bistrița, strada Caișilor, au fost opriți de un grup format din 7 oameni să-și mai facă treaba, pe motiv că drumul proiectat și avizat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este prea îngust și prea înalt. Am trimis la fața locului polițistul din comună și o comisie, însă fără succes. Din cele spuse de cei prezenți, în verva discuțiilor, un localnic mai violent a lovit cu pumnul în gură omul legii. După acest incident, m-am prezentat acolo pentru a discuta și a le explica oamenilor cum stă treaba, că acest drum se execută după un proiect aprobat de minister, iar execuția lucrării trebuie făcută după acest plan. Așa cum se știe, proiectele prevăd ca drumurile sătești să aibă o înălțime de 20 de centimetri și o lățime de 4,5 metri. La fața locului, oamenii mi-au reproșat că nu mai pot ieși din curți din pricina drumului. Le-am spus că după realizarea covorului din beton, se vor executa rigole și podețe, însă până la finalizarea lucrării, fiecare gospodar trebuie să-și procure căile de acces, respectiv podețe provizorii. După incident, am cerut întocmirea unor procese verbale cu cele întâmplate, și am dispus constructorului să sisteze lucrarea în zona respectivă și să o continuie în altă parte”.

V. ANDRIEȘ