Conferinţa Afaceri.ro la Piatra Neamţ

cci

Conferinţa Afaceri.ro ajunge la Piatra Neamţ, în prima ediţie organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ şi Primăria Piatra Neamţ. Manifestarea va aduna vineri, de la ora 10, aproximativ 200 de firme din Neamţ şi Iaşi care vor afla de la lectorii din Braşov invitaţi care sunt instrumentele de dezvoltare a unei afaceri, care sunt sursele de finanţare, mai ales în cazul celor nou înfiinţate, care sunt “reţetele” succesului, despre clustere şi despre responsabilitate socială prin crearea de locuri de muncă şi menţienerea lor. “Prin această reuniune încercăm să răspundem nevoii oamenilor de afaceri, intreprinzătorilor care au sau vor să-şi deschidă o afacere un cumul de informaţii extreme de utile despre tendinţa pieţii, despre finanţare, despre investiţie în resurse, despre implicarea în dezvoltarea locală, informaţii de care ei au atâta nevoie” a spus ieri, în conferinţă de presă, Mihai Apopii, preşedintele CCI Neamţ. “Am găsit această oportunitate de a colabora cu o firmă tânără, Afaceri.ro şi am reuşit să aducem la Piatra Neamţ prima ediţie a conferinţelor de informare a mediului de afaceri local. Şi-au anunţat până acum participarea peste 165 de firme din Neamţ şi Iaşi, mai este o zi – joi – în care aşteptăm confirmări de la alţi antreprenori, ceea ce arată nevoia de noutate şi informaţie a oamenilor de afaceri. Va fi o conferinţă interesantă pentru că se va aborda şi tema clusterelor, însă nu pe domeniile care au fost până acum oportune pentru bisnisul din zona Piatra Neamţ, cum sunt turismul şi prelucrarea lemnului, ci în domeniul industriei textile”. Orientarea pentru dezvoltarea firmelor profilate pe industria textilă este dată, a explicat preşedintele CCI Neamţ, de oportunitatea recuceririi pieţii din mîinile chinezilor de către producătorii autohtoni care pot intra în concurenţă. “Cheltuielile de producţie ale firmelor chinezeşti nu mai sunt atât de reduse ca acum câţiva ani, când foarte uşor au acaparat piaţa, pentru că la nivel mondial tarifele resurselor au crescut şi ele se reflectă acum în preţurile finale ale produselor chinezeşti. Acest lucru dă posibilitatea producătorilor noştri să redevină exportatorii Europei, poate în condiţii de calitate mai bune decât cele oferite de produsele chinezeşti Credem că manufactura este un domeniu oportun de dezvoltare şi de înfiinţare a unei afaceri şi aceasta este una din temele importante ale conferinţei”, a mai spus Mihai Apopii.

Preşedintele CCI Neamţ a mai adăugat că mediul privat încă se resimte de pe urma fiscalităţii mari, ridicând astfel mingea la fileu reprezentantului primăriei. Viceprimăriţa Aurelia Simionică a spus, la rândul ei, că administraţia locală e interesată de colaborarea cu mediul privat în efortul comun de dezvoltare a zonei. “Ne bucurăm să fim parteneri ai acestui proiect, Primăria Piatra Neamţ trebuie să se implice prin soluţii unitare, coerente de dezvoltare economică a zone ice vizează în primul rand facilităţile pe care le poate acorda antreprenorilor. Vrem ca acest parteneriat să fie doar o primă etapă dintr-o colaborare între administraţia locală şi Camera de Comerţ şi Industrie prin care să sprijinim real mediul de afaceri”.

Participarea la conferinţa ce va fi găzduită la Central Plaza Hotel este gratuită.

Cristina IORDACHE