Condiţii umane în secţia Oncologie

oncologie1

* Parterul, transformat în ambulatoriu cu 7 saloane şi cabinete medicale * Renovarea a fost extinsă şi la etaj, unde de ani buni ploaia se infiltrase în pereţi şi acoperiş * „Nu închideţi uşa la WC, se blochează!”

Cele câteva zeci de bolnavi cu afecţiuni oncologice care ajung, zilnic, la Oncologia Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ pentru consultaţie şi tratament în ambulatoriu au, acum, parte de condiţii umane. La parterul secţiei, acolo unde funcţiona Dermatologia, au fost create saloane pentru tratamente, aşa încât bolnavii nu mai sunt înghesuiţi prin saloanele pacienţilor deja internaţi şi nici nu mai stau pe coridoare în aşteptarea eliberării unui loc în sala de tratamente. Sunt 7 saloane nou-nouţe, cu paturi şi fotolii speciale specifice pentru chimioterapie, fiecare încăpere având o chiuvetă, iar pe hol sunt două grupuri sanitare utilate corespunzător. La etaj, renovările sunt în toi. Era şi timpul, având în vedere că de ani buni apa s-a infiltrat prin acoperişul spart, pereţii s-au scorojit iar bucăţi din tavan stăteau să cadă pe alocuri. Şi nu vreţi să ştiţi ce dezastru era la toalete, unde obiectele sanitare sunt extrem de învechite, iar uşile sunt vai de ele. La una din cele două toalete pentru pacienţi era pus „afiş”: „Nu închideţi uşa la WC, se blochează!”…

În schimb, personalul medical şi auxiliar se comportă exemplar cu bolnavii, făcând tot posibilul pentru a le alina suferinţa.

„Lucrările de renovare de la Oncologie, parter şi etaj, se ridică la 45.000 de lei, bani alocaţi de Consiliul Judeţean Neamţ, cu excepţia acoperişului, care a  fost refăcut printr-o sponsorizare obţinută de secţie”, ne-a declarat ec. Maricica Drăgan, director economic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

Dr. Doiniţa Vararu Gavrilescu, şefa secţiei Oncologie, se declară foarte mulţumită, chiar dacă această investiţie s-a făcut în al 12-lea ceas, când efectiv mai era puţin şi tavanele începeau să cadă. Clădirea este foarte veche, de  peste 75 de ani, şi niciodată nu a fost reabilitată. Prinn alocarea spaţiului de la parter, unde funcţiona Dermato, s-a făcut un pas important prin care bolnavilor li se arată respectul cuvenit, pentru că au un spaţiu generos unde pot sta comod pe pat ori pe fotoliile speciale, rabatabile, în acele ore în care li se administrează soluţiile perfuzabile. Chiar ieri conducerea spitalului judeţean a semnat un contract cu o firmă care a dorit să sponsorizeze secţia cu câteva fotolii speciale, suma alocată ridicându-se la 9.000 de lei.
„Dacă am putea obţine fonduri şi pentru anveloparea secţiei, ar fi minunat. Izolaţia ar avea dublu rol, ar ajuta la menţinerea căldurii şi nu am avea probleme cu igrasia”, a mai spus dr. Vararu.

Geanina NICORESCU