Concurs pentru un Roman mai curat

Până de 1 mai, administrația locală romașcană și-a propus ca municipiul să fie curat ca-n palmă. Și romașcanii sunt invitați să se alăture acestei campanii de primăvară și să se înscrie la concursul organizat de primărie pentru înfrumusețarea cât mai multor spații. Cei care se înscriu în această competiție vor fi recompensați, iar premiile vor fi acordate în baza unui punctaj făcut public pe site-ul Primăriei Roman.

Ediția a IV-a a competiției „Curățenia de primăvară începe cu noi, pentru noi!” a debutat luni, 25 martie, și se va încheia luni, 29 aprilie. În acțiune se pot implica toți romașcanii, indiferent că vorbim de persoane fizice, instituții publice, private sau ONG-uri. Nici limită de vârstă nu există. „Scopul acestei campanii îl reprezintă salubrizarea întregului municipiu – zonele verzi, părculeţele de joacă, aleile dintre blocuri, parcările, platformele gospodăreşti, căile de circulaţie rutieră şi pietonală, grădinile şi chiar balcoanele personale. Înscrierea la concurs se poate face pe e-mail – mediu@primariaroman.ro – sau personal, prin completarea unei cereri tip care se găseşte la Biroul Unic al Primăriei Municipiului Roman. Câştigătorii vor fi desemnaţi de către primar, în urma verificărilor efectuate de comisia implicată în concurs. Pentru fiecare acțiune se alocă un punctaj, acesta putând fi consultat și pe site-ul instituției, la adresa www.primariaroman.ro.  Punctajul maxim care poate fi acordat este de 35 de puncte, cu 5 puncte din partea comisiei, pentru continuitate în proiectul demarat în anii precedenţi”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

Informaţii suplimentare se pot obține de la inspectorul Irina Scorţanu, la numerele de telefon 0233/208622 sau 0735.67.80.80. Autoritățile locale spun că vor încerca să acorde premii în materiale pentru curățenie, astfel încât concursul să-și păstreze scopul declarat.