Concurs pentru şefi de instanţe şi parchete  

functieTribunalul Neamţ şi patru parchete din judeţ au vacante funcţiile de conducere. Actualii magistraţi aflaţi în fruntea instituţiilor sunt cu delegare pe funcţii, întrucât mandatele le-au expirat. Este cazul celei mai mari instanţe, unde atât funcţia de preşedinte cât şi cea de vicepreşedinte ale Tribunalului Neamţ sunt deţinute cu delegare pe şase luni. Judecătoarea Silvia Maria Aciobăniţei şi judecătoarea Laura Filioreanu au primit la  1 iulie 2014 aviz de delegare pentru încă şase luni sau până la organizarea concursului de ocupare a funcţiilor. Deocamdată, nici preşedinta şi nici vicepreşedinta nu s-au decis dacă vor participa la acest concurs.

În ce priveşte parchetele, situaţia este şi mai acută. Unităţile de la Târgu Neamţ şi Bicaz duc lipsă de şefi, după ce mandatele procurorilor Gabriela Neacşu şi Laurenţiu Mugurel Darie au expirat şi sunt deţinute prin delegare. La parchetele din Piatra Neamţ şi Roman sunt vacante funcţiile de prim-procuror adjunct, deţinute deocamdată tot prin delegare, procurorul Laurenţiu Mugurel Darie fiind prim-procuror adjunct la Parchetul Piatra Neamţ. Dacă nu vor fi doritori, funcţiile vor fi deţinute în continuare de procurorii delegaţi.

Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat deja concursul care începe prin înscrierea candidaţilor. Termenul până la care pot fi depuse dosarele la Institutul Naţional al Magistraturii este 3 octombrie. Apoi, până pe 17 octombrie trebuie depuse proiectele referitoare la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei pentru care fiecare optează. Examenul are loc în perioada 26 octombrie – 2 noiembrie 2014, când se desfăşoară testarea psihologică, evaluarea capacităţii candidaţilor de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea şi verificarea rezistenţei la stres. A doua probă, care constă în susţinerea proiectului, este programată în perioada 7 – 18 noiembrie, pentru ca ultima probă, cea de testare scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane să se desfăşoare pe 23 noiembrie. Rezultatele finale vor fi date publicităţii la data de 4 decembrie.

Cristina IORDACHE