Comunicat de presă „Schițe inspirate din arta populară“, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“

 

Cu prilejul Sărbătorii de Sânziene și al Zilelor Orașului Piatra Neamț, ediția 2017, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește expoziția de lucrări de artă plastică participante la Concursul Județean „Schițe inspirate din arta populară“, un proiect al Școlii Gimnaziale Nr. 2 Piatra Neamț, realizat în colaborare cu Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra Neamț și în parteneriat cu școli și licee din județele Neamț, Bacău, Iași și Covasna, proiect înscris în Calendarul Activităților Educative 2017 al Inspectoratului Școlar Județean Neamț, poziția 20.

Scopul concursului a fost de a evidenția arta populară românească, trecută prin filtrul simțirii și talentului copiilor“, au subliniat coordonatorii proiectului, profesorii Elena Ispas și Gheorghe Cuciureanu.

Alături de lucrările elevilor se află și sculpturile în lemn, reunite sub genericul „De la lemn la metaforă“, ale artistului nemțean Dinu Focșăneanu, care a obținut Premiul pentru Debut la Concursul Internațional de Arte Vizuale „Aurel Băeșu“ Piatra Neamț, Ediția 2016.

Deschiderea oficială a expoziției va avea loc vineri, 23 iunie 2017, în Sala Expo-Club „Victor Brauner“ a Bibliotecii Județene (Bd. Republicii, Nr. 17), prin vernisaj și colocviul „Metoda «Micul Prinț» aplicată în arta populară“.

Lucrările expuse vor putea fi admirate timp de două săptămâni, în perioada 23 iunie – 7 iulie 2017.