Comunicat de presă Atelier de meșteșuguri tradiționale, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în colaborare cu meșterii artizani Maria Tamaș și Gabriela Pruteanu, organizează, în perioada aprilie-iunie 2017, o sesiune de ateliere de artă decorativă tradițională românească (cusut, țesut, brodat etc.), reunite sub genericul „Atelier de meșteșuguri tradiționale «Elena Niță Ibrian»“.

Realizate în memoria doamnei Elena Niță Ibrian, personalitate locală marcantă, care și-a dedicat întreaga viață și activitate păstrării tradițiilor și datinilor strămoșești, aceste ateliere își propun transmiterea, promovarea și punerea în valoare a culturii tradiționale și, în același timp, oferă o alternativă a petrecerii timpului liber în mod activ, plăcut și cu folos.

Pe parcursul întâlnirilor, vor fi organizate miniexpoziții de documente din colecțiile bibliotecii, ce pun în valoare folclorul românesc, pentru a ilustra ceea ce sublinia scriitorul Mircea Eliade: „poezia populară, jocurile populare și costumul național – toate sunt expresiile perfecte ale unei anumite forme de viață colectivă (…) și realizările definitive ale acestei vieți“.

În cadrul primei întâlniri, care va avea loc luni, 3 aprilie 2017, ora 16.30, doritorii interesați să se inițieze în arta lucrului de mână, vor avea prilejul să învețe diferite tehnici de bază ale cusutului tradițional, sub îndrumarea doamnelor Maria Tamaș și Gabriela Pruteanu, având la dispoziție, ca sursă de documentare și inspirație, literatura de specialitate din colecțiile bibliotecii.

Întrucât pasiunea, simțul practic și gustul pentru frumos nu au vârstă, sunt invitați să participe la atelierele noastre deopotrivă copii, tineri și adulți.

Înscrierile au loc la Secția Arte, Multimedia și Carte străină „Victor Brauner“ a Bibliotecii Județene, începând de marți, 28 martie 2017.

Participarea este gratuită, pe baza permisului de bibliotecă.