Cod roşu la Horia!

cod rosu_resize*23 de victime şi un autoturism în flăcări după o ciocnire violentă cu alte două microbuze

*56 de pompieri cu 20 de autospeciale şi ambulanţe SMURD au intervenit la locul tragediei

Un teribil accident rutier produs aseară la Horia între două microbuze care s-au ciocnit cu un autoturism s-a soldat cu 23 de victime şi autoturismul în flăcări. Zeci de forţe de intervenţie au fost puse în mişcare pentru salvarea supravieţuitorilor şi pentru transportul răniţilor la spital, dar şi pentru stingerea incendiului care a cuprins autoturismul şi pentru limitarea efectelor.

Acesta este un scenariu desprins parcă din textele apocaliptice şi care a fost pus în scenă de militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ într-un exerciţiu ce a avut ca scop testarea Planul Roşu de Intervenţie. “În seara zilei de 16 octombrie 2014, în localitatea Horia, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ desfăşoară un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren cu tema „Activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ în cooperare cu alte componente ale sistemului de management implicate în gestionarea unei situaţii de urgenţă generate de producerea unui accident rutier major şi testare a Planului Roşu de Intervenţie”, a precizat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ. Scenariul conceput pentru intervenţia în cazul unui dezastru major s-a bazat pe un accident rutier cauzat de vizibilitatea redusă apărută ca urmare a precipitaţiilor sub formă de ploaie şi lapoviţă, cu vânt puternic şi ceaţă. A fost emis un cod portocaliu care a avertizat asupra producerii de fenomene meteo periculoase, însă, conform scenariului, a avut loc acest accident extrem de grav. “Având în vedere amploarea evenimentului, se solicită declanşarea Planului Roşu de Intervenţie şi se trece la mobilizarea efectivelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a asigura numărul optim de personal pentru intervenţie şi asigurarea personalului care să intervină, în cazul apariţiei unei alte situaţii de urgenţă în raionul de intervenţie al Detaşamentului de Pompieri Roman”, a mai spus ofiţerul de presă.

La exerciţiu au fost mobilizate forţe numeroase din cadrul unităţii romaşcane formate din 15 ofiţeri şi 41 de subofiţeri – comanda unităţii, grupa operativă, centrul operaţional, cele trei subunităţi, care au participat la exerciţiu cu 20 de autospeciale şi ambulanţe SMURD. La activitate au luat parte reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi al judeţului Neamţ, ai Inspectoratului de Poliţie al judeţului Neamţ, ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi de la Unitatea de Primire Urgenţă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, de la Filiala Neamţ a Colegiului Psihologilor din România, precum şi de la Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Horia. “Obiectivele avute în vedere în cadrul activităţii sunt de urmărire a desfăşurării evenimentelor, în timp real, în vederea verificării viabilităţii documentelor de organizare şi desfăşurare a intervenţiei, modul de organizare a cooperării între forţele implicate în acţiunile ce vizează siguranţa oamenilor, în astfel de situaţii”, a declarat colonelul Ioan Niţică, şeful ISU Neamţ.

Cristina IORDACHE