Cod portocaliu pe Bistriţa şi pe Moldova

P1020193_resize

* Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă s-a întrunit, aseară, pentru a stabili punctele nevralgice şi măsurile ce trebuie luate * Slobozia a scăpat, ieri după amiază, de unde de viitură de pe Cracău datorită unui dig din saci cu nisip * În schimb au fost lovite de puhoaie alte 62 de case din 7 localităţi

După ploile torenţiale din noaptea de miercuri spre joi, ieri dimineaţă a turnat, din nou, cu găleata, iar puhoaiele au afectat 62 de case din 7 localităţi (Roznov, Bălţăteşti, Grumăzeşti, Crăcăoani, Hangu, Petricani şi Agapia).

Primii care au sărit în ajutorul oamenilor au fost pompierii, care au evacuat apa din beciuri, curţi şi fântâni, au monitorizat cursul râului Cracău şi au consolidat malul, la Slobozia, Roznov, pentru a preveni inundaţiile. Militarii au făcut un dig din saci cu nisip şi au avertizat populaţia să nu stea în zona periculoasă, după amiază când se aştepta viitura.

„S-a evitat o problemă mare, datorită digului care a fost făcut la timp şi nu a lăsat apa să intre în sat”, ne-a declarat prefectul George Lazăr, care a stat la Slobozia până ce a trecut vârful de viitură. „Pericolul nu a trecut, însă, în judeţul Neamţ, pentru că avem cod portocaliu de inundaţii pe afluenţii Bistriţei şi ai Moldovei până sâmbătă la ora 16. Depinde cât va mai ploua şi ce vine de la Suceava. Vom face o analiză în această seară şi vom stabili ce măsuri trebuie luate imediat pentru a evita alte inundaţii. Pe parcursul zilei de azi nu a fost decât o depăşire a cotei de atenţie pe Cracău, la Magazia. În rest, cursurile de apă au debite care nu pun probleme, însă depinde, repet, ce vine din Suceava”.

În afară de avertizarea de cod portocaliu de inundaţii, este încă în vigoare până în această seară şi averizarea de cod galben de ploi torenţiale, intensificări ale vântului şi grindină.

 

* „Era să mă ia apa din bucătărie”

 

Oamenii loviţi de puhoaie, ieri dimineaţă, nici n-au avut timp să reacţioneze. După ora 6 a început să toarne cu găleata şi, deodată, s-a pornit puhoiul dinspre pădure şi a măturat tot în calea lui. Aşa s-a întâmplat în satul Valea Seacă din comuna Bălţăteşti, unde un firicel de pârâu, pe care sătenii îl trec cu piciorul, s-a învolburat şi a năvălit pe drum, prin curţi şi grădini. Găinile şi iepurii n-au avut nici o şansă, iar porumbul a fost culcat la pământ, deopotrivă cu roşiile şi cartofii. Unui sătean, puhoiul i-a luat ştiuleţii cu tot cu coşer şi i-a dus până în curtea şcolii, iar o bătrână era cât pe ce să fie purtată de viitură: „Bucătărie bătrânească, de scîndură veche, a mutat-o puhoiul cu totul. Era să mă ia şi pe mine, aşa zdravăn a venit”.

Pompierii şi-au mobilizat forţele şi au scos la bătaie 4 autospeciale şi 3 motopompe cu care au intervenit în comuna Bălţăteşti, sat Valea Seacă şi în  Slobozia, oraş Roznov pentru consolidarea malului râului Cracău. Militarii din Târgu Neamţ au acţionat nu doar la Valea Seacă, ci şi la Grumăzeşti, Crăcăoani şi în satul Chiriţeni din Hangu, unde a căzut un copac pe şosea. Alte echipaje au scos apa din beciul Mănăstirii Agapia şi din curţile sătenilor.

 

 

* 79 de case şi anexe, 100 de curţi, şi peste 1000 ha inundate

 

În şedinţa de aseară s-a făcut bilanţul inundaţiilor de până acum: au fost afectate 32 de localităţi din 12 unităţi comune – Agapia, Bălţăteşti, Crăcăoani, Farcaşa, Ghindăoani, Petricani, Pipirig, Războieni, Tupilaţi, Ţibucani, Urecheni, Grumăzeşti . În aceste localităţi au fost inundate 79 de case şi anexe şi 100 de curţi,  8 poduri şi 20 de podeţe au fost avariate,  10 poduri distruse, 1077 ha de teren arabil şi 51,3 ha de păşuni şi fâneţe inundate. De asemenea au fost afectate 79,3 km de drumuri săteşti, 16,46 km de drumuri comunale şi 8,2 km drumuri judeţene.

„Instituirea codului portocaliu ne determină să continuăm să fim vigilenţi şi pe poziţii, să respectăm cu stricteţe măsurile pe care le-am dispus anterior atât pentru comitetele locale pentru situaţii de urgenţă cât şi pentru comitetul judeţean”, a spus prefectul George Lazăr, în cadrul întâlnirii. „Forţele de intervenţie au depus eforturi pentru ca toate gospodăriile şi casele să fie dezafectate, doar la una din comuna Grumăzeşti se mai intervine în acest moment. Vreau să subliniez importanţa intervenţiilor executate pentru valorificarea părţii din investiţia care la finalizare va scoate de sub ameninţarea inundaţiilor anexa Slobozia din oraşul Roznov. Pentru a nu pune în pericol magistrala de gaz care alimentează municipiul Piatra Neamţ, dar şi operatori economici importaţi din zonă s-a impus ca o parte din debitul venit pe Cracău să fie dirijat spre zone de culturi agricole”.

Cristina MIRCEA

 

.