Cod portocaliu de ploi torențiale și inundații!

ploiPână la ora 11, județul Neamț se află sub atenționare cod portocaliu, de instabilitate atmosferică accentuată și cantități importante de precipitații.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menționat, vor fi ploi torențiale, care vor fi însoțite de scurte intensificări ale vântului și descărcări electrice. Izolat va cădea grindină. În județele Suceava, Botoșani, Iași, Vaslui, Neamț și Bacău, ploile vor continua să aibă caracter torențial, iar cantitățile de apă vor mai depăși local 60 de l/mp.

În afară de acest aspect, ieri, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor București, a transmis o avertizare hidrologică cod portocaliu de inundații.

Conform INHGA București, până astăzi la ora 15, în bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb,  Mureș, Bega Veche, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Argeș – bazin superior, Ialomița, Buzău – bazin superior, Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna, Râmnicu Sărat, Jijia, Bașeu, Bârlad, afluenții mici ai Siretului mijlociu și inferior, afluenții mici ai Prutului inferior și râurile din Dobrogea, vor fi scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare. Creșteri de debite pot apărea pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche, Bega (județul Timiș), Timiș – afluenții aferenți sectorului aval confluență Bistra, Bârzava, Moravița, Caraș (județele Caraș Severin și Timiș), afluenții Oltului din județele Sibiu, Brașov, Covasna și Harghita, Ialomița – bazin superior, Prahova – bazin superior și afluenți(județele Dâmbovița și Prahova), Buzău – bazin superior și afluenți (județele Brașov, Covasna și Buzău), Suceava (județul Suceava), Moldova, Bistrița (județele Suceava, Harghita, Neamț și Bacău), Trotuș (județele Harghita, Neamț și Bacău), Putna, Râmnicu Sărat (județele Vrancea și  Buzău), Jijia, Bașeu (județele Botoșani și Iași), Bârlad (județele Iași, Vaslui, Neamț, Bacău, Vrancea și Galați), afluenții mici ai Siretului aferenți județelor Bacău, Vrancea și Galați, afluenții mici ai Prutului aferenți județelor Vaslui și Galați.

Fenomenele se vor produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri din județele Vaslui, Bacău, Neamț și Iași.

V. ANDRIEȘ