Cod galben de vijelii în Neamț!

*Ploi torențiale, descărcări electrice, grindină și vânt puternic

*În zona Gării Piatra Neamț există două panouri din tablă, care deja sunt îndoite de intemperii

Autoritățile sunt în alertă. După ce în vestul țării, cu câteva zile în urmă, intemperiile vremii au luat viața câtorva persoane, rănind alte zeci, la care se adaugă mari distrugeri materiale, iată că o altă răbufnire a vremii ne poate arăta cât de fragili și neputincioși putem fi în fața naturii, mai ales dacă nu suntem pregătiți pentru a face față unor fenomene meteo deosebit de periculoase, respectiv vânt foarte puternic. Recent, guvernanții au pus în discuție punerea în aplicare a unui sistem național de alertare a populației în caz de pericol, respectiv transmiterea de mesaje prin telefon, chiar cu câteva minute înainte de producere a unor fenomene periculoase, pentru ca oamenii să se poată adăposti din fața pericolului.

Ieri, într-un articol cu aceeași temă, vă prezentam că și în Piatra Neamț vremea rea ar putea provoca probleme. Pentru a demonstra cele scise, în aceeași zi, am ales zona Gării care este intens circulată și șoseaua care duce spre Piața Mare, pentru a verfica calitatea unor lucrări. În toate aceste locuri există destule panouri publicitare, care în majoritatea cazurilor sunt bine executate și bine ancorate în structura de rezistență, chiar dacă suprafața lor este închisă (nu poate trece vântul) și destul de mare. Totuși, în două zone diferite ale zonei Gării Piatra Neamț am găsit două panouri executate din tablă și țeavă, care sunt deja îndoite de vânt și care, la o vântoasă foarte puternică pot pot pune în pericol trecătorii și bunurile oamenilor din zonă. Tot aproape de Gară, respectiv la intersecție, se află un panou publicitar prins de structură în doar 4 șuruburi.

Trecând de la aceste probleme, ieri, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben valabil pentru aproape toată țara, (în afară de alte 5 județe, unde este cod portocaliu), în care se menționa că până în această noapte, la ora 21, vor fi cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică accentuată.

Conform ANM, în intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25… 30 l/mp și cu precădere în nord-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali pe arii restrânse 50…60 l/mp. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55…60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65…70 km/h și vijelii. Ieri după-amaiză, în Neamț se pornise ploaia, însoțită de descărcări electrice și scurte intensificări ele vântului. La ora 13, la Piatra Neamț și Târgu Neamț erau câte 15 grade Celsius și cu un grad mai puțin la Roman. Pe masivul Ceahlău se înregistrau 10 grade Celsius.

V. ANDRIEȘ