Cod galben de ploi

cod galben*În zona montană înaltă, precipitaţiile se vor transforma în ninsori

*Marţi spre miercuri, la Piatra Neamţ mercurul din termometre va coborî până aproape de limita îngheţului

Neamţul se află sub atenţionare cod galben, de ploi însemnate cantitativ. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în sudul Banatului, zona Carpaţilor Occidentali, Maramureş şi nordul Moldovei va ploua, şi se vor cumula cantităţi de apă, ce vor depăşi, astăzi, local 20…25 l/mp şi chiar 40…50 l/mp. După atenţionarea de ploi, de astăzi va intra în vigoare şi o informare meteo de ploi, vânt şi de răcire a timpului, care va fi valabilă până mâine dimineaţă, la ora 6. În această perioadă, va ploua pe arii extinse în sud-estul ţării şi în zona montană. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 30…40 l/mp. Vântul se va intensifica mai ales în regiunile extracarpatice şi la munte, unde vor fi rafale de 60-70 km/h, iar temperatura aerului va scădea accentuat în toate regiunile. Trecător, în zona montană înaltă, precipitaţiile vor fi mixte.

Astăzi, la Piatra Neamţ vremea va fi mai rece şi instabilă. La prânz, mercurul din termometre va indica 16 grade Celsius. Vântul va sufla cu putere. Apoi, în noaptea de marţi spre miercuri, temperatura minimă va coborî până la un grad Celsius. Sus, pe masivul Ceahlău e posibil să ningă. În aceeaşi zi, temperatura maximă a aerului va fi de 15 grade Celsius. Cerul va fi variabil. Nici joi, 25 septembrie timpul nu va fi aşa de cald. La prânz, mercurul din termometre va indica 18 grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin. După lăsarea întunericului, temperatura aerului va fi de 7 grade Celsius. Apoi, vineri iar se strică vremea. Va fi frig, respectiv 13 grade Celsius şi va ploua. Vântul va sufla cu putere.

* Măsuri impuse în caz de inundaţii

 

Codul galben de ploi abundente anunţat pentru zilele acestea a făcut ca autorităţile judeţene să se organizeze pentru a preveni incidentele provocate de eventualele inundaţii. Conform hotărârilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de urgenţă Neamţ, primarii din fiecare unitate administrativ teritorială trebuie să fie pregătiţi să acţioneze în orice moment şi trebuie să pună în aplicare un plan de măsuri specifice. Atenţionarea meteo a fost transmisă la toate Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, primarii vor trebui să instituie serviciul de permanenţă la primărie, conform prevederilor Ordinului ministrului administraţiei şi internelor  şi Ordinului prefectului judeţului Neamţ şi vor trebui să afişeze atenţionarea meteo în locuri publice şi, în funcţie de posibilităţi, mai ales în zonele vulnerabile sau expuse riscului de inundaţii. Materiale ce pot obtura cursurile de apă la formarea viiturilor trebuie îndepărtate, iar podurile, podeţele, şanţurile şi rigolele trebui curăţate pentru a se asigura scurgerea apelor. O altă măsură prevăzută de lege, în caz de posibile inundaţii este aceea de a supraveghea în permanenţă, pe durata atenţionării, a podurilor, podeţelor şi altor secţiuni înguste de pe cursurile de apă, în scopul evitării blocării lor cu plutitori, precum şi a zonelor în care este posibilă formarea torenţilor. În cazul unor ploi torenţiale, trebuie asigurată monitorizarea cursurilor de apă mici pentru evitarea surprinderii şi intervenţia operativă.

Irina ŞTEFĂNESCU

V. ANDRIEŞ