Coadă la telegondolă

parc

 Vremea frumoasă din a doua zi de Paşti a readus în atenţie atracţia turistică din Piatra Neamţ numită “Telegondolă”.

Practic instalaţia pe cablu care asigură şi transportul Gară – Cozla dar şi experienţa unică a oraşului văzut de sus, în mişcare, a mers din plin luni.

Localnici sau turişti (veniţi la Înviere şi Paşti la mănăstiri, pensiuni sau la rude) au dorit să facă şi o plimbare cu cabinele care tranyitează oraşul la înălţime. Unii au şi servit un suc, o cafea, la spaţiile comerciale de pe Cozla, alţii au fost amatori de plimbare, panoramă şi poze dar cert este că luni după-amiaza, la Staţia de Plecare de la Gară se stătea la coadă.

„Am venit la Înviere la o pensiune de lângă Agapia. Am venit de vineri. Sâmbătă ne-am odihnit, noaptea am mers la Slujbă. Duminică am fost la Cetatea Neamţului, la Casa Creangă. A fost foarte frumos în acest miniconcediu. Acum, la plecarea acasă, au insistat copiii să ne oprim şi în Piatra Neamţ, să facem o plimbare cu gondola. Aşa că, deşi nu era programat, am venit şi cred că nu mai plecăm azi spre Capitală. Mai rămânem la noapte în Piatra Neamţ, mai vizităm pe seară şi mâine dimineaţă oraşul şi abia apoi plecăm”, a declarat Gheorghe Ifrim din Bucureşti.

În primele două zile de Paşti, au fost mult mai mulţi vizitatori decât de obicei şi la Parcul Zoo. De asemenea, Parcul Central al oraşului şi Platoul de la Curtea Domnească au reprezentat o zonă preferată pentru plimbări. Clienţi numeroşi au fost înregistraţi şi la Parcul de distracţie amplasat lângă Mc Donald’s.

Daniel VINCA