Clubul Seniorilor din Piatra Neamţ sau un alt fel de a spune „noi ştim să trăim”

Sâmbătă, la Clubul Seniorilor din Piatra Neamţ, persoane ale vârstei a treia au oferit, încă o dată, un model de cum se poate socializa normal în era internetului, chiar dacă, cei mai mulţi dintre ei, folosesc acest canal de comunicare. Nu-l consideră principal, de aceea, periodic, se întâlnesc în agape pe care Filiala Judeţeană a Uniunii Persoanelor Vârstnice din România le organizează aproape lunar. „Ne-am propus să ne întîlnim cât se poate de des şi să discutăm principalele teme ale perioadei respective. De exemplu, astăzi am avut o invitată din partea Consiliului Local Piatra Neamţ, avem doi scriitori locali şi trei doamne care au participat la un concurs culinar, cea mai bună salată”, a spus preşedintele organizaţiei judeţene a pensionarilor Neamţ, Ştefan Popa. Cu această ocazie, prof Costache Lupu a vorbit despre manifestările care vor avea loc la Piatra Neamţ pe 1 Decembrie, unde domnia sa a pregătit o paradă cu domnitorii Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, cu regele Ferdinand si alte figuri istorice ale neamului românesc. Consiliera locală Victoria Păduraru a vorbit despre punctul de pensie, ocazie cu care s-a constatat, încă o dată, că sunt multe nedumeriri, unele categorii se simt defavorizate de noua lege, însă consiliera ştie şi le-a spus colegilor săi că legea poate fi schimbată şi ajustată cât mai corect posibil, în funcţie de propunerile juste care vin din teritoriu. Colonelul (R) Vasile Checheriţă, atât de cunoscut nemţenilor din perioda sa de activitate, a citit„Ultima Rugăminte” din volumul său „Doar Urme”. Sâmbătă, acest volum a fost prezentat pe postul Prima TV de criticul Ştefan Mitroi. Lectura a continuat cu poezii din volumul „Rătăcind printe cuvinte”, scris de Mihai Andriş, responsabilul Clubului Seniorilor, cel care a amenjat micuţa încăpere cu secţiuni care cuprind publicaţii din diferite domenii. Picanteria întâlnirii ar fi stârnit invidia multor gospodine: concursul de salate. S-au întrecut în design şi gust trei doamne şi toate trei au ieşit câştigătoare: Mariana Niţu, Ilinca Grigore şi Emilia Şlim. Printre poezie, mâncăruri stropite cum se cuvine, legea pensiilor, 1 Decembrie şi proiectele de sărbători, cu telefoane şi tablete, pensionarii au oferit, încă o dată, o lecţie de dialog şi de comunicare, pierdută sau neştiută de foarte mulţi dintre cei tineri.

M.O.T