Clubul Lions a donat calculatoare cu soft special pentru nevăzători

Clubul Lions Piatra Neamț le-a facilitat câtorva zeci de nevăzători accesul la informație prin tehnologie adaptată nevoilor proprii. Reprezentanții organizației au distribuit, în ziua de 23 februarie, 30 de computere adaptate cu un soft special pentru 30 de membri ai Asociației Nevăzătorilor Neamț. Cu ajutorul softului BatPro, implementat acestor calculatoare, persoanele cu deficiențe de vedere pot accesa o colecție de peste 40.000 de cărți audio, ziare, posturi de radio pe internet, informații meteo, horoscop, curs valutar și rezultate sportive. Aplicația conține și câteva cursuri interactive dezvoltate special pentru nevăzători, respectiv curs de învățare a tastaturii, curs de navigare pe internet și un curs de utilizare a unui editor de texte. De asemenea, pentru petrecerea timpului liber, există și câteva jocuri incorporate.

Cornel Agăleanu, președintele Clubului Lions Piatra Neamț, a precizat că toate cele 30 de computere recondiționate au fost donate de către Clubul Lions Deva Sarmizegetusa, iar prin proiectul „BatPro – Calculator pentru nevăzători“ în acest moment peste 350 de nevăzători din 15 localități din România au calculator și pot naviga pe internet datorită softului de navigare.

„Mulțumesc prietenilor de la Deva pentru efortul pe care l-au făcut să fie astăzi alături de noi, voluntarilor și domnului Marin Florin Ilieș, vicepreședinte al Clubului Lions Deva Sarmizegetusa. Acest proiect are o componentă importantă pentru că implică și tineri alături de seniori. Desigur că nu face singuri această acțiune, ea derulându-se împreună cu Asociația Nevăzătorilor din Neamț, reprezentată de președintele Gelu Gherasim, căruia îi mulțumim că este prezent alături de noi și pe care l-am rugat să ne anunțe dacă pe parcurs vor mai fi persoane interesate să dețină un calculator adaptat“, a punctat Cornel Agăleanu, președintele Clubului Lions Piatra Neamț.

Proiectul „BatPro – Calculator pentru nevăzători“ este inițiat de Lions Club Arad și este finanțat de Fundația Orange cu suma de 222.500 lei în cadrul fondului de finanțare „Lumea prin culoare și sunet“, ediția 2016.

Geanina NICORESCU