Clubul Ecoturistic „Gheorghe Iacomi“, 24 de ani

 Clubul Ecoturistic „Gheorghe Iacomi“ este una dintre cele mai vechi organizații neguvernamentale din Piatra Neamț. Începând din ianuarie 1993 aduce împreună iubitori de natură, de oameni, de frumos, militând pentru protejarea mediului, promovarea și practicarea turismului ecologic, educațiași dezvoltarea tinerilor în spiritul valorilor tradiționale. Cupa „Dr. Gh. Iacomi“ este unul dintre evenimentele importante ale turismului nemțean, peste 300 de iubitori de turism, sport și cultură din toatățara vin în fiecare an la poalele Ceahlăului pentru a admira minunile județului și pentru prietenia deosebită ce se leagăîntotdeauna între iubitorii muntelui. Taberele pentru copii și tineri, cu tematici ecologice, sportive, turistice, culturale, de voluntariat sau de dezvoltare personală sunt emblema clubului de câțiva ani, la fel și cursurile și atelierele de folosire a echipamentului, de orientare, de campare, de alpinism, clubul de robotică. În prezent, peste 30 de adulți și 40 de copii și tineri sunt implicațiîn activitățile propuse de club. Sâmbătăși duminică, la Oglinzi, a avut loc adunarea generală a membrilor, activi, aspiranți, simpatizanți și chiar membri fondatori. Pe ordinea de zi au fost retrospectiva 2016 în imagini, ceremonia de premiere și recunoaștere a membrilor pentru implicare și dăruire în proiectele clubului de educație, sport, ecologice, sociale, de dotare a unor biblioteci școlare sau de cadouri pentru copii sau pentru participarea la concursuri. S-au definit obiectivele pentru 2017 și proiectele importante cum ar fi centrul pentru tineret, Memorialul și Cupa „Gh. Iacomi“, taberele, organizarea turelor publice și colaborarea cu alte cluburi sau instituții pe plan local, în tarăși din străinătate. Seara s-a încheiat amical, cu cântec și voie bună și cu o sesiune de povestiri despre cum au ajuns membrii actuali să se înscrie în club, ce rol joacă acesta în viața lor și diverse amintiri și întâmplări deosebite. Deviza Clubului „Gheorghe Iacomi“ este „Noi credem în prietenie“și, am adăuga, „Noi iubim muntele“. Ca urmare, toți cei care cred în aceleași valori sunt așteptați și bineveniți pentru simple ture prin frumoșii munți ai Neamțului și ai României sau pentru participarea la taberele și competițiile organizate în acest an.

Gabriel MARIN