Clubul de Dans Sportiv Milady, rezultate frumoase la „Cupa Moldovei“

dans 2 Clubul de Dans Sportiv Milady a obținut rezultate frumoase la întrecerea de dans sportiv dotată cu trofeul „Cupa Moldovei“, care s-a desfășurat sâmbătă în Sala Polivalentă Piatra Neamț și în care sportivii pregătiți de antrenoarea Laura Miron s-au clasat pe locuri fruntașe.

În secțiunea destinată Clasei Hobby 10-11 ani, locul II al podiumului a fost ocupat de Laura Chindișa și Vlad Darie.

La Clasa Hobby 6-9 ani, perechea formată din Maria Apostol și Tiberiu Stan s-a clasat pe locul IV.

În secțiunea solo fete 4-7 ani, la proba Vals Lent,  Diana Săpunaru s-a situat pe locul III.

Dansatorii finaliști au fost răsplătiți cu trofee, medalii, diplome și cadouri oferite de sponsorii competiției.

De la Milady, participanții la întrecerea „Cupei Moldovei“ de dans sportiv au fost: Diana Săpunaru, Alexandra Bădiță și Ana Darie la categoria solo fete 4-7 ani; Fernanda Crețu, Riana Horhogea și Denisa Stoleru la categoria solo fete 8-9 ani; Diana Săpunaru și David Helbet la categoria debutanți 4-7 ani; Alexandra Bădiță și Alexandru Sabin, Ana Darie și Alexandru Sabin la categoria debutanți 8-9 ani, iar în cadrul categoriei debutanți 12-13 ani: Denisa Stoleru și Damian Bădiță.

La prima participare într-un concurs național de dans sportiv, David Helbet, Alexandru Sabin și Octavian Sabin, alături de partenerele lor, au obținut locuri situate în zona de mijloc a clasamentului.

La clasa  D 12-15 ani, Ilinca Onișoru și Sabin Stan au înregistrat prima participare la clasa D.

Pentru tinerii dansatori de la CSD Milady urmează o scurtă vacanță. La finele acesteia se va desfășura un cantonament de o săptămână, cu antrenamente organizate chiar la sala de antrenamente, în vederea pregătirii următorului sezon competițional care va începe în luna septembrie. (Z.C.)