Cine va pica traseul, nu va repeta sala

Autorităţile au în vedere schimbarea unor reguli la obţinerea permisului auto. Astfel, cine trece de proba teoretică, dar pică la traseu, nu va mai fi nevoit să repete examenul de la sală. În acest fel, oamenii vor fi scutiţi de achitarea unor taxe în plus şi de cozile de la ghişee.

Mai multe amănunte am primit de la comisarul şef Ioan Simionel, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Neamţ: ”Din câte ştiu eu, noua propunere legislativă ar tebui să intre în vigoare din luna mai a acestui an. Dar până acum, nu am primit de la Bucureşti informaţii în plus. Persoanele care sunt declarate respinse după proba practică, nu vor mai da din nou examinarea teoretică. Practic, „sala” va rămâne valabilă un an de zile. Cei care pică la „traseu” vor trebui să prezinte o adeverinţă din care să rezulte că au mai făcut încă 6 ore de conducere. Ştiu că s-a mai încercat o dată introducerea acestor reglementări, dar fără succes. Dacă îmi aduc bine aminte, era în perioada când s-a trecut la examinarea pe calculator”.