Cine nu merge la doctor riscă să fie amendat

medici de familie

* Medicii de familie îşi vor chema pacienţii la control o dată pe an sau la trei ani, în funcţie de vârstă

Noul pachet de servicii medicale primare, care ar trebui aplicat din martie 2014 şi pus, deocamdată, în dezbatere publică de ministrul Sănătăţii, a fost „întors pe toate părţile” în cele cinci ore de dezbateri susţinute, acum două zile, cu liderii medicilor de familie din toată ţara şi reprezentanţi ai Casei de Sănătate. În timp ce Nicolăescu a subliniat că doctorii vor fi obligaţi să-şi cheme pacienţii la un control periodic o dată la trei ani până la vârsta de 39 de ani şi o dată pe an după 40 de ani, medicii au avansat propunerea de sancţionare a asiguraţilor care nu se prezintă la „scanarea” clinică.

„Degeaba programăm pacientul la consultaţie, pentru că, în majoritatea cazurilor, dacă nu-l doare nimic, omul nu vine, după cum am păţit de „n” ori, chiar şi atunci când consultaţia anuală de bilanţ era obligatorie; dar se întâmplă ca peste un timp pacientul să ajungă la spital cu o boală gravă, care dacă era descoperită din timp, putea fi dusă pe picioare şi tratată corespunzător, în fază incipientă, evident cu costuri mult reduse. Dar atât timp cât nimeni nu-l responsabilizează pe asigurat, nu sunt legiferate măsuri coercitive, nu se poate face o prevenţie de calitate, o descongestionare a serviciilor de urgenţă din spitale. 70% din patologie ne aparţine şi ar fi normală o creştere a activităţii medicului de familie, dar şi pacienţii să coopereze”, a subliniat dr. Mihaela Covrig, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie din Neamţ.

Astfel, în cadrul videoconferinţei a fost lansată propunerea de sancţionare a asiguraţilor care nu se prezintă la controlul periodic prevăzut în noul pachet de bază, iar ministrul Nicolăescu a precizat că o va analiza, subliniind că noul pachet are la bază „prevenţia cu efecte pe termen lung şi grija pentru banii publici”.

* Copiii cu vârste între 4 şi 18 ani vor fi consultaţi anual

Ca noutate legislativă va apărea consultaţia preventivă de evaluare a riscului individual, care nu trebuie confundată cu vechea consultaţie de bilanţ anual. De asemenea, vor fi incluse consultaţii pentru riscurile şi problemele de sănătate cu cel mai mare impact asupra populaţiei: boli cardiovasculare, diabet de tip II, boală cronică respiratorie obstructivă, depresie şi tulburări de creştere şi dezvoltare la copii. Pentru segmentul de vârstă 0-18 ani, pachetul de bază va fi, se pare, mai generos, iar dacă va fi şi respectat, atunci nu vor mai fi atât de multe cazuri de malnutriţie- numai în Neamţ sunt peste 200 la sugari- ori de tot felul de afecţiuni neurologice şi psihice. Este vorba despre îmbunătăţirea programului de urmărire a dezvoltării copilului, prin consultaţii periodice- anuale începând de la vârsta de 4 ani până la 18 ani-  care urmăresc creşterea şi dezvoltarea copilului, nutriţia, posibilele riscuri şi intervenţia în acest sens. Pachetul include evaluarea copilului la intrarea în şcoală, depistarea riscurilor la adolescent şi consiliere pentru un stil de viaţă sănătos şi evitarea consumului de alcool, tutun şi droguri.  Tot medicul de familie va face educaţia lehuzei privind diversificarea hranei şi continuarea alăptării până la doi ani şi va efectua toate vaccinările prevăzute de schema naţională de imunizări obligatorii pentru copii.

* Medicii de familie din rural refuză să stea peste program

Un punct nevralgic adus în discuţie de medicii de familie la videoconferinţă a fost propunerea ministrului Sănătăţii ca doctorii să efectueze ore suplimentare la cabinete, în zonele unde nu sunt centre de permanenţă. „Nu suntem de acord ca medicii din rural să mai stea şi peste program, ori să se deplaseze la urgenţe în afara orelor de lucru, respectiv să se deplaseze la o posibila urgenţă vreo 20-30 de kilometri cu mijloace proprii, şi la faţa locului să constate că problema îi depăşeşte competenţa de intervenţie şi trebuie chemată salvarea”, a spus dr. Mihaela Covrig.

Ministrul Sănătăţii a promis că va analiza toate propunerile şi obiecţiile.

Geanina NICORESCU