Cetățenii pauperi, care nu au nicio sursă de venit, trebuie să plătească

atomulesei* Președinte director general la Casa de Asigurări de Sănătate Neamț a prezentat noutățile legislative referitoare la plata asigurărilor de sănătate

Modificările aduse Codului de Procedură Fiscală și aplicabile de la 1 ianuarie 2016 exclud din categoria beneficiarilor de asigurări sociale de sănătate o serie de nemțeni.

Economista Marieana Atomulesei, președinte director general la Casa de Asigurări de Sănătate Neamț, a susținut, ieri, o conferință de presă pentru a prezenta noutățile legislative. „Persoanele care dețin o asigurare pentru boală și maternitate în sistemul de securitate socială din alt stat membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene sau în statele cu care România are încheiate acorduri bilaterale de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate, în temeiul legislației interne a statelor respective, care produce efecte pe teritoriul României, și fac dovadă valabilității asigurării, în conformitate cu procedura stabilită prin ordin comun al președintelui ANAF și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, nu au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Cetățenii numiți de noi pauperi, care nu au nicio sursă de venit, sunt obligați, de la 1 ianuarie 2016, să se înregistreze fiscal, pentru a putea fi urmăriți de organul fiscal și vor plăti, dacă nu au realizat venituri în ultimele 6 luni, contribuția pe 7 luni, inclusiv cea în curs, respectiv 400 de lei“, a subliniat ec. Marieana Atomulesei.

Persoanele care încep să realizeze venituri sau se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției ori cu plata contribuției suportată din alte surse vor depune la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit evenimentul, o cerere de încetare a calității de persoană fizică fără venituri, în vederea recalculării contribuției de asigurări sociale de sănătate. Modificările legislative se referă și la persoanele care încasează dividende, dar au și alte venituri, precum și la persoanele care au și alte venituri decât cele din drepturi de proprietate intelectuală.

Pentru 2016, dacă dividendele sunt singura sursă, se plătește CASS la o bază de calcul care nu poate fi mai mică de un salariu de bază minim brut, aflat, acum, la 1.050 lei. Astfel, dacă veniturile sunt mai mici de un salariu minim, CASS de 5,5% se calculează la salariul minim. În 2016, nu plătesc CASS cei care, pe lângă dividende, dobânzi, au și venituri din salarii sau asimilate salariilor, pensii, activități independente, din asocierea cu o persoană juridică, activități agricole, silvicultură și piscicultură, indemnizații de șomaj, indemnizații pentru creșterea copilului, ajutorul social ori indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă drept urmare a unui accident de muncă sau unei boli profesionale. Excepție fac cei care, în afara dividendelor și a dobânzilor, au venituri din chirii, arendă și/sau drepturi de proprietate intelectuală. Aceștia datorează CASS atât pentru aceste venituri, cât și pentru cele din investiții.

Geanina NICORESCU