Fiecare dintre noi cerșim. Unii cerșesc bani, alții iubire sau atenție…
Cerșetoria este o activitate prin care o persoana încearcă să obțină bani, bunuri materiale sau atenție și recunoaștere, de la oameni necunoscuți și cunoscuți, fără să depună un efort comparabil cu ceea ce primește. O astfel de persoană se folosește de mai multe trucuri pentru a atrage cât mai mult atenția: are o ținuta neglijentă, sărăcăcioasă, impresionează printr-un fals handicap (își prinde piciorul sau mâna). De cele mai multe ori se folosește de copii, bătrâni sau afișe mari care descriu o anumita afecțiune (de exemplu „sunt bolnav de cancer“/ „sunt orb“). Toate aceste modalități au ca scop sensibilizarea celor din jur (ating partea afectiva a oamenilor de rând, câștigând bunuri materiale, realizând astfel un fals troc).
O alta metodă la care apelează cerșetorii este bazată pe instrumentele muzicale (de exemplu acordeon sau pianină). Trebuie făcută însă diferența dintre cerșetoria adevărată și necerșetoria; să nu confundăm o trupă de teatru sau o formație de muzicieni care fac un spectacol stradal, unde atenția este concentrată pe acțiunea piesei și nu pe un câștig material propriu-zis.
Fiecare dintre noi am fost agresați de oameni care stau la semafoare și, într-un mod insistent, încep să curețe parbrizul mașinii fără acceptul nostru și, în final, am oferit din obligație o sumă de bani. O altă metodă de cerșetorie binecunoscută este reprezentată de diferite „fundații“ care strâng bani pentru cazuri sociale (de regulă copii foarte bolnavi). De cele mai multe ori aceste fundații nu au nicio bază legală și nu există cu adevărat.
Cu alte cuvinte, caracterul cerșetorului este legat de minciună, înșelăciune, furt. În jargonul psihologic, cerșetoria este o tulburare antisocială (în trecut: psihopatică). Cerșetoria este strâns legată de sărăcie. Cei mai mulți dintre oamenii care cerșesc provin din familii dezorganizate, nu au o locuință sau o apartenență socială, trăiesc în condiții destul de grele. Unii dintre aceștia consideră cerșetoria un adevărat stil de viață, o meserie: au un anumit loc și o îmbrăcăminte specifică, respectă un interval orar și un discurs bine pregătit. Cu toate acestea, odată ce au intrat în „lumea cerșetoriei“ de foarte puține ori devin oameni normali. De cele mai multe ori apelează la alcool și droguri, iar comportamentul lor devine din ce în ce mai închis.
Din diferite cercetări, cerșetoria este legată de momentul în care persoana intră într-o criză economică și, în același timp, într-o problemă psihologică, dar este nevoită să aibă o existență proprie. Sunt persoane cu funcții ridicate și care, din lipsă de bani, devin cerșetori. În acest caz ei încearcă să-și ascundă adevărata lor identitate (un exemplu este cazul unei persoane care în timpul regimului comunist din România și-a pierdut serviciul de medic și a fost nevoit sa fie cerșetor; el era cunoscut în oraș, deoarece a fost un medic foarte priceput, și astfel în momentul când cineva cunoscut îl recunoștea, apărea sentimentul de rușine).
Cerșetorul, în mare măsură, este foarte singur și se caracterizează prin foarte multe elemente de izolare și marginalizare. O mare parte din cerșetori suferă de o imagine de sine foarte slabă.
Eu zic că cerșetoria este un subiect relativ, este foarte greu să discutăm despre cerșetorie ca un element obiectiv în totalitate, deoarece fiecare dintre noi suntem în anumite perioade cerșetori: de atenție, de iubire etc., aici referindu-mă la cerșetoria ca o afacere sau stil de viață.
Totuși există persoane care într-adevăr au nevoie de ajutorul nostru, persoane care trăiesc într-o sărăcie crunta, oameni care au întins o mână și au trecut peste mândria lor și au renunțat la demnitate, doar pentru că au nevoie de ajutor. Dostoievski scria în „Crimă și pedeapsă“ că „[…] sărăcia nu este un viciu, acesta este un adevăr. […] În sărăcie mai păstrăm încă noblețea sentimentelor înnăscute […]“.
Aștept părerile și sugestiile dumneavoastră!
Cu respect, dr. Miron Itzhak!