Cerşetor “binecuvântat” de paroh

cersetor

Un bărbat de 47 de ani, din Roznov, s-a folosit de puterea lui de convingere plus documentul cu “binecuvântarea” unui preot din Piatra Neamţ şi a pornit să cerşească prin judeţ. Oamenii vedeau că adeverinţa cu bolile de care (doamne fereşte) ar fi suferit fiul lui (17 ani) şi faptul că urma să fie operat poartă semnătură şi ştampila unui preot din Piatra Neamţ, şi pricepeau pe dată că problema este serioasă. Iar gestul firesc şi imediat următor era mâna dusă spre buzunar.

Bărbatul a reuşit prin această metodă să înşele mai mulţi nemţeni şi poate ar mai fi continuat. Însă vorbele despre mărinimia preotului care a girat la modul oficial, nu doar cu vorbe, necazul omului, au ajuns de curând şi la urechile parohului. Acesta nu a putut să susţină înşelăciunea şi a sesizat poliţia că un bărbat umblă pe la casele oamenilor şi cere ajutor bănesc în numele bisericii, dar fără a avea în mod real sprijinul instituţiei. Chiar dacă ar fi putut să-l ajute, însă este posibil ca toată povestea să fi fost inventată.

Cert este că dând curs sesizării, IPJ Neamţ a dat suspectul în consemn la posturile de poliţie din judeţ şi marţi, 6 mai, în jurul orei 15,30, lucrătorii de la Postul de Poliţie Rediu l-au prins în curtea bisericii din satul Poloboc. “În urma verificărilor efectuate de către polițiști, bărbatul a prezentat în acest sens mai multe documente, printre care şi adeverinţa mai sus menţionată sub acest pretext solicitând ajutor financiar localnicilor, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. Anchetatorii vor avea de stabilit ce şi cât anume din varianta suspectului rămâne în picioare. Poliţia recomandă ca cei care doresc să ajute oameni aflaţi în nevoie să o facă personal.

Cristina IORDACHE