Centrul de Transfuzii nu are generator

* Dacă se ia curentul, sângele se poate strica în jumătate de oră

Principala problemă identificată de echipa de control a Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ care a descins, zilele trecut, la Centrul de Transfuzii Sanguine Neamţ, este lipsa unui generator care ar putea intra în funcţiune în timpul unei pene de curent pentru a susţine temperatura optimă de păstrare a sângelui stocat.

„CTS a fost conectat la generatorul electric al spitalului însă, când au început lucrările pentru construcţia bisericii din curtea unităţii sanitare, în timpul săpăturilor, a fost tăiat cablul de legătură, probabil din greşeală, astfel încât am rămas pe dinafară”, ne-a declarat dr. Victoria Marin, director al CTS Neamţ. „Ne chinuim să facem rost de bani pentru un generator propriu, am apelat şi la Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină, însă fără rezultat. Am făcut diligenţe peste tot, dar degeaba. Achiziţia va trebui, însă, făcută în 2013, pentru că aşa ne impune DSP-ul. Sigur că dacă se ia curentul suntem expuşi pericolului, în sensul că, într-o jumătate de oră, sângele conservat în camera de frig se poate strica. Dar nu s-a ajuns niciodată într-o astfel de situaţie”.

Lanţul de frig pentru conservarea sângelui se compune dintr-o cameră frigorifică la -30 de grade Celsius şi o cameră de stocare la -4 grade Celsius, congelatoare şi frigidere toate în stare de funcţionare şi verificate periodic de firmele de service.

Potrivit notei de control a DSP Neamţ, Centrul de Transfuzii a reuşit, în 2011, să achiziţioneze din venituri proprii şi cu aprobarea INTS Bucureşti, un autoturism Dacia Logan, necesar transportului sângelui de la punctul fix de recoltare Roman. Şi mobilierul a fost înlocuit parţial, în special în sala de recoltare, iar în cursul anului 2012 a fost înlocuită în proporţie de 80% şi tâmplăria veche, urmând ca în viitor să se realizeze igienizarea generală a instituţiei.