Centenarul Unirii cu Basarabia- manifestare de înaltă ţinută la Seminarul Teologic Ortodox “Veniamin Costachi”

În organizarea Sindicatului din Învăţământ Neamţ, au onorat invitaţia oficialităţi din judeţ şi oaspeţi de seamă de peste Prut
În ziua de 24 martie, la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, la iniţiativa Sindicatului din Învăţământ Neamţ, a avut loc prefaţarea evenimentului Unirii Basarabiei cu România.
După slujba de pomenire a eroilor neamului în Biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, preot prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului a transmis binecuvântarea IPS Mitropolit Teofan, aflat la Iaşi la o altă serie de acţiuni dedicate Centenarului Unirii. „Suntem la o adunare de suflet românesc, a spus preacucernicul părinte Mihoc, şi am început această manifestare a noastră cu o rugăciune, pentru că aţi auzit în Sfânta Evanghelie că se îndeplinesc cele pe care le dorim, în măsura în care noi ne rugăm la Domnul ca să le primim. Ne-am rugat pentru cei care de-a lungul veacurilor au luptat şi au realizat Unirea, înscriind cu litere roşii data de 27 martie în sufletele românilor”
A urmat apoi vernisajul expoziţiei de fotografii documentare “Marea Unire a început la Chişinău”, prezentat de prof. Nadejda Lavric, vicepreşedinte al FSEŞ din Republica Moldova, iar prof. Dan Ţârdea a vorbit despre lucrările elevilor săi, portrete ale unor ctitori ai şcolii sau personalităţi ale istoriei şi Unirii.
Deschiderea efectivă a manifestării a avut loc în sala de festivităţi a Seminarului, unde, după solemnitatea intonării Imnului Naţional, prof. Gabriel Ploscă, amfitrionul acestei sărbători a făcut prezentarea organizatorilor – Sindicatul din Învăţământ Neamţ, Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova (FSEŞ), Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” – şi a invitat să ia cuvântul oaspeţii oficiali ai întrunirii: Ion Asaftei, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ; Ghenadii Donos, preşedintele FSEŞ din Republica Moldova; Ana Cimpoieşu, preşedintele Consiliului Raional FSEŞ (Hânceşti); Maria Petrariu, primar al comunei Vânători – Neamţ; pr. Prof. Ion Mihoc, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”; prof. Elena Laiu, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean ((ISJ) Neamţ; Iacob Baciu, Liderul Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR); Ion Naroşi, coordonatorul departamentului Educaţie din cadrul CSDR; prof. Elena Preda, inspector de specialitate în cadrul ISJ Neamţ.
Sunt de reţinut din această primă parte a evenimentelor oferirea unor daruri simbolice din partea delegaţiei basarabene prea cucernicului părinte Ioan Mihoc (o fotografie a Sfatului Ţării) şi preşedintelui Gabriel Ploscă (o fotografie a domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt) precum şi anunţul oficial făcut de inspectorul Elena Preda: „Conform acţiunii „100+100 de şcoli întru Marea Unire a Românilor”, care si-a propus să faciliteze încheierea a 100 de parteneriate între şcoli din Neamţ şi Republica Moldova, vă informăm că la data de 27.03.2018, ora 12.00, se vor semna 120 de parteneriate, în cadrul unei ceremonii oficiale care va fi organizată la Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ”.
În cadrul simpozionului:“27 Martie 1918 – Unirea Basarabiei cu Ţara-Mamă”, sărbătoare naţională a românilor, moderat de prof. Liviu Constantin RUSU, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Neamţ, au prezentat comunicări profesori de pe ambele maluri ale Prutului: Viorica Rotaru – “Lăpuşna – spaţiu istoric românesc din stânga Prutului”; Gigel Bârliba – “Personalităţi din Basarabia şi lupta pentru Unire”; Nadejda Seredovschi – “13 martie 1918 – ziua sacră a Sorocii”; Emanuel Marius Sandu – “Biserica ortodoxă în Primul Război Mondial. Contribuţii”; Emanuel Bălan – “Spitalele militare din zona Târgu Neamţ în Primul Război Mondial”; Varvara Chiperi – “Importanţa/consecinţele unirii Basarabiei cu România”, ultima intervenţie – cea mai documentată şi mai adecvată temei – primind aplauze la scenă deschisă. Cum aplaudate au fost şi formaţiile implicate într-un emoţionant spectacol final: corul Gloria Dei al Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” (dirijor Prof. Adrian Cojocariu, Pr. Prof. Marius Brumă); ansamblul Şezătoarea al Şcolii gimnaziale Arhimandrit Chiriac Nicolau, Vânători – Neamţ (Coordonator: Angelica Iateşen.); ansamblul Pe-un picior de plai al Gimnaziului Păşcani, Hânceşti, Republica Moldova.
Geanina NICORESCU