Cel care a înghițit acid de baterie a murit, iar rudele sunt cercetate penal

scandalBărbatul de 38 de ani, din Piatra Neamț, care în seara de 25 august a înghițit acid de baterie în încercarea de a-și lua viața, a murit miercuri seara, la spital. El a fost adus cu ambulanța marți noapte la UPU și din cauza stării grave în care se afla a fost internat pe secția reanimare, dar, în ciuda eforturilor medicilor, bărbatul a murit a doua zi.

Rudele lui au fost anunțate și pe 26 august, în jurul orei 22,30 au venit la UPU Piatra Neamț. Tulburați de veste, familia a început să facă scandal, să ceară socoteală, să se certe între ei, până când unii au devenit violenți. Cadrele medicale din Urgență au fost nevoite să ceară ajutorul poliției, după ce un geam de la un dulap a fost spart. „În data de 26 august, la ora 22,49, Poliția municipiului Piatra Neamț a fost sesizată despre faptul că la o unitate medicală de primiri urgențe din Piatra Neamț mai multe persoane au tulburat ordinea publică și au distrus un geam al unui dulap, datorită faptului că o rudă a acestora decedase, iar polițiștii au identificat doi suspecți, unul de 29 și celălalt de 26 de ani, ambii din Piatra Neamț. Aceștia sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și tulburarea liniștii publice“, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Familia celui care a murit s-a trezit acum nu cu unul, ci cu două necazuri.

C.I.