Ceahlăul încheie cel mai bun an din ultimii 25

* Sportivii şi antrenorii l-au primit, sâmbătă, pe Moş Crăciun

Cel mai bun club al judeţului în 2012, CS Ceahlăul, l-a primit, sâmbătă, pe Moş Crăciun. Pentru că a venit încărcat, a fost aşteptat cu brad, în sala de jocuri a complexului, de o mulţime de sportivi şi antrenori. Moşul i-a răsplătit pe toţi, pentru muncă şi perseverenţă. Cei mai buni dintre ei au fost premiaţi şi de conducerea clubului.

„Este cel mai bun an de după 1987”, a anunţat directorul CS Ceahlăul, Valentin Gavril. „Avem medalii naţionale la toate secţiile, iar pe plan internaţional, am urcat pe podium la toate competiţiile la care am participat, de la Mondiale şi până la Jocurile Balcanice. Mulţumesc antrenorilor şi sportivilor pentru aceste rezultate, celor care ne-au sprijinit pentru a reuşi. Sperăm ca anul viitor să fie şi mai bogat”.

Coada la Moş Crăciun s-a făcut în ordine alfabetică. Primii care şi-au luat cadourile au fost atleţii. Secţia, cu antrenorii Iulia Negură Oltean, Alina Militaru, Ion Iorga şi Dan Cojocaru, a obţinut rezultate bune în 2012, în care se detaşează, ca număr de medalii şi valoare, Lenuţa Burueană. Aruncătoarea şi alergătoarea Vanda Sipoş sunt speranţele clubului pentru 2013 în competiţiile internaţionale atletice.

Au urmat, la Moş, caiaciştii lui Daniel Radu, care au câştigat anul acesta primele două medalii, prin Lorena Manolică.

Canotajul (antrenor Valentin Gavril), secţia regină a clubului în acest sezon, i-a avut lângă brad şi Moş Crăciun pe cei mai buni sportivi ai săi: campioana mondială, europeană şi balcanică Dorina Otea, medaliatul la Mondiale, Europene şi Jocurile Balcanice Nicu Bocancea, Andreea Sticea, Antonia Cerbu şi Dragoş Bojescu, medaliaţi în 2012.

Secţia de karate şi antrenorul Paul Pintilie, ajutat de Alina Florea, şi-au prezentat Moşului cei mai buni sportivi din acest sezon, de la campioni internaţionali şi până la debutanţi pe podiumul Naţionalelor.

Un an excelent a avut secţia de lupte, care confirmă de aproape un deceniu la nivel naţional. 2012 a fost deosebit pentru sportivii lui Ioan Purcaru prin bronzul câştigat de Mihai Mihuţ la Campionatele Europene pentru cadeţi, din Polonia. Secţia s-a înnoit şi cu un antrenor în acest sezon, Dragoş Câmpanu, ultimul campion european al clubului pietrean. Tânărul tehnician a profitat de prezenţa Moşului şi a promovat toţi luptătorii secţiei, inclusiv fetele, o prezenţă neobişnuită până anul acesta.

Radioamatorii lui Gabi Paisa au venit în formaţia de Campionat Mondial, la care pietrenii Mihaela Macsim, Mihai Airinei şi Emilian Ionel au câştigat medalia de bronz cu echipa.

Impresionat de atâta comoară la un singur loc, Moşul i-a felicitat pe sportivi şi antrenorii lor şi le-a promis că se întoarce anul viitor, dacă vor fi la fel de buni.