Ce surprize ne mai pregătește vremea?

La Piatra Neamț, vremea se va mai domoli

Ieri, pe crestele masivului Ceahlău erau minus 10 grade Celsius și un strat de zăpadă de 30 de centimetri

Până joi, la Piatra Neamț, nu vor fi schimbări majore în aspectului timpului, cu valori maxime cuprinse între 2 și 5 grade Celsius. Cerul va fi variabil la acoperit. În unele zile e posibil să cadă precipitații mixte. Noaptea, minima aerului va scădea până la minus 5 grade Celsius. Vântul va sufla slab la moderat. Apoi, de vineri, vremea va intra într-un proces de încălzire, cu valori diurne destul de ridicate, respectiv 6-9 grade Celsius. De luni, 11 decembrie vremea se va răci din nou. Ieri după-amiază, la ora 14, la Piatra Neamț erau 3 grade Celsius și cu un grad mai mult la Târgu Neamț. La Roman se înregistrau două grade Celsius. La aceeași oră, pe crestele masivului Ceahlău era cel mai frig, respectiv minus 10 grade Celsius. Tot acolo, grosimea stratului de zăpadă măsura 30 de centimetri. În perioada 4-17 decembrie, în Moldova, conform estimărilor realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, în nordul zonei vremea va fi ușor mai rece decât în mod normal la jumătatea primei decade a lunii decembrie, cu maxime de 1…2 grade Celsius, dar se va încălzi treptat, astfel încât va deveni normală termic până la sfârșitul săptămânii, cu valori de 5…7 grade Celsius și chiar mai caldă în weekend, până la 10…12 grade Celsius. A doua săptămână de prognoză va marca o creștere ușoară și de scurtă durată a temperaturilor, urmată de o scădere treptată, asfel că în medie se vor înregistra 4…8 grade Celsius. Minimele se vor situa în general în registru negativ în prima săptămână, cu valori de -6…-4 grade Celsius, dar se vor redresa pe parcursul săptămânii următoare, cu valori în medie de 0…2 grade Celsius. Până în data de 10 decembrie precipitațiile vor fi doar cu caracter izolat și slabe cantitativ, apoi își vor face apariția pe spații mai extinse, dar nu se estimează a se înregistra cantități însemnate.

V. ANDRIEȘ