Așadar, numărul cărților publicate în ultimii 25 de ani nu cred că poate fi cunoscut cu exactitate nici măcar de cea mai exigentă instituție de statistică. Desigur nu ne propunem și nici nu am putea face o evaluare a întregii producții de carte, dacă avem în vedere că difuzarea nu a cunoscut o răspândire proporțională pe întreaga suprafață a țării, deși rafturile librăriilor de stat și private au devenit neîncăpătoare.
În ceea ce ne privește în ultimele două decenii am urmărit fenomenul atât cât poate fi el urmărit de un modest cititor fie el și un „împătimit de lectură“. Multe din cărțile pe care le-am întâlnit de-a lungul anilor au fost prezentate în recenzii succinte ca simple semnale pentru alți cititori. Acum, spunem cu certitudine că au fost cărți valoroase (sau mai puțin valoroase) semnate de către unii autori din cele două categorii la care am făcut referire anterior.
La o privire retrospectivă, constatăm că numărul autorilor care și-au publicat cărțile după 1989, majoritatea fiind din ținutul Neamț sau limitrof, sunt cei mai mulți cărora le-am comentat în scris cărțile, textele semnate de noi fiind găzduite de diferite publicații din județ și din țară.
Printre acești autori cărora le-am comentat cărțile chiar de la debut se numără și profesoara Aspazia Sandu, care, recent, ne-a dăruit două cărți: „Înclinații cultivate“ (2016) și „Inocența în căutare“ (2017).
În cele ce urmează vom face câteva referiri asupra celei dintâi, nu înainte de a (re)aminti cititorilor câteva date despre cărțile precedente ale autoarei.
Aspazia Sandu, profesoară de matematică, a debutat în anul 2008 cu volumul de versuri intitulat „Frânturi din spectacolul lumii“. Au urmat, până la cele două cărți de acum, alte volume de verusuri, unele dintre ele, fiind destinate copiilor: „Edenul copilăriei“ (2009), „Urme pe nisipul vremii“ (2009), „Gingășie și candoare“ (2009), „Petale de gând asimetric“ (2010), „Album de familie“ (2012), „Căutând lumina“ (2012), „Caleidoscop cu ritm și rimă“ (2013), „Frânturi de portret“ (2013), „Din iureșul vremii“ (2014).
Ca unul care am cunoscut și apreciat în scris aproape toate cărțile Aspaziei Sandu, pot afirma că ele pot fi considerate „variațiuni“ pe aceleași teme universal valabile în cărțile de literatură: viața („Bucuria de-a trăi“), moartea („Cântecul tuturor“; „Bilanț“), iubirea în toate formele ei de manifestare („Neliniști“; „Relicve“), timpul, autoarea turnându-și versurile, fără excepție în structurile poetice clasice cu versuri ce variază de la 7-8 silabe la 15-16 silabe, cu rime pereche, încrucișate sau îmbrățișate sau monorimă, în strofe de două, trei, patru sau mai multe versuri, neabătându-se nici măcar experimental de la acest canon.
De asemenea, remarcăm preocuparea autoarei de a pune întreaga sa creație sub semnul unei credințe nezdruncinate în divinitatea supremă, dar cu precizarea: de la primul volum și până la acesta pe care-l comentăm acum, această constantă a evoluat de la o prezentare aproape obsesivă și obsedantă la prezența în cartea de față mult mai subtilă, dar cu aceeași încărcătură emoțională.
Cum precizam și în recenziile precedente și de această dată, autoarea se dovedește o observatoare atentă asupra întregii realități ce o înconjoară de la cele mai mici ființe la figura centrală a omului pe care o prezintă cu finețe și grijă deosebită în toate ipostazele, de la perioada copilăriei, până la senectute ca un adevărat pedagog care și-a desfășurat activitatea în mijlocul elevilor de toate vârstele, dar și a concetățenilor în mijlocul cărora a trăit întreaga viață (v. „Sensuri“, „Rezolvări de situații“, „Sunete răzlețe“).
Nu putem încheia aceste câteva considerații fără a menționa interesul deosebit pe care îl acordă autoarea cuvântului, în general, și cuvântului scris în special: „Contează mesajul transmis de cuvânt,/ ca ploaia de vară ce intră-n pământ“. („Fără inovații“); „Cuvântul nu-i mai tare decât realitatea,/ pe care o surprinde un fin observator…“ („Trei artiști“).
***
Cele două volume amintite mai sus vor fi lansate, în prezența autoarei, la Biblioteca „Mihai Eminescu“ din Bicaz, joi 18 mai 2017.
Constantin TOMȘA