Ce a instrumentat Direcția pentru Protecția Copilului? / Abuz fizic, exploatare, dispariție

copii maltratati „Abuzul, neglijarea şi exploatarea produc efecte ireversibile asupra dezvoltării personalităţii copilului”, spune Eugen Simion, șeful Serviciului pentru Copilul Maltratat din cadrul DGASPC Neamț

În cursul lunii ianuarie, 34 de cazuri de maltratare a copiilor au fost instrumentate de către Serviciul de Prevenire şi Intervenţie Rapidă în Situaţii de Abuz, Neglijare şi Exploatare, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ.

Între acestea se numără 9 cazuri de abuz fizic, 12 cazuri de abuz emoţional, 8 cazuri de neglijare, 3 cazuri de exploatare pentru comiterea unei infracţiuni, precum şi un caz de dispariţie a unui copil.

„Abuzul, neglijarea şi exploatarea produc efecte ireversibile asupra dezvoltării personalităţii copilului, de aici reieşind şi importanţa acordată în sistemul de asistenţă socială acestui tip de problematică. Direct sau în relaţie cu autorităţile publice locale şi alţi furnizori de servicii sociale, acestei categorii de beneficiari le sunt adresate o serie de servicii, de la găzduire temporară, asistenţă medicală, îngrijire şi suport emoţional, în cazurile de plasament în regim de urgenţă, la consiliere socială – pentru copiii şi părinţii acestora, consiliere psihologică – pentru copil, consiliere şi asistenţă juridică – pentru părinţi, consiliere familială şi parentală acordată părinţilor copilului sau reprezentanţilor legali, evaluarea relaţiilor copil-părinte, cu alte cuvinte, susţinerea copilului în familie şi comunitate, în final derulându-se şi acţiuni de reintegrare familială (atunci când nu se mai remarcă prezenţa indicatorilor de risc ce au determinat propunerea măsurii de protecţie”, ne-a spus Eugen Simion, doctor în sociologie și asistență socială, șef al Serviciului pentru Copilul Maltratat din cadrul DGASPC Neamț.

Protecţie pentru victimele violenţei domestice

Nu doar copiii, ci şi femeile maltratate – victime ale violenţei domestice –  beneficiază de sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, acestea putând solicita un Ordin de protecţie, care se obţine în 2săptămâni şi este valabil timp de 6 luni de zile

„În acest interval, persoana agresată are timp să se gândească dacă va mai rămâne sau nu cu agresorul. Chiar dacă agresorul este titularul apartamentului, acest ordin îl obligă să părăsească locuinţa. Am avut câteva cazuri de acest fel, o situaţie înregistrându-se în Roman, unde soţul a fost nevoit să-şi construiască un foişor în curte, pentru că nu mai avea voie să se apropie de victimă. Ajutăm şi susţinem toate persoanele aflate în situaţii dificile, pentru a obţine dreptatea de care au nevoie”, ne-a declarat Eugen Simion, șeful Serviciului pentru Copilul Maltratat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamț.

Ordinul de protecţie ţine agresorul departe de victimă

Ordinul de protecţie este o hotărâre judecătorească prin care se iau măsuri urgente care să protejeze victimele violenţei domestice.

Prin ordinul de protecţie, judecătorul poate decide evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, precum şi reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei.

De asemenea, judecătorul poate decide limitarea  dreptului  de  folosinţă  al  agresorului  numai  asupra  unei  părţi a locuinţei comune, atunci  când  aceasta  poate  fi  astfel  partajată  încât  agresorul  să  nu  vină  în contact cu victima; obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;  interzicerea  oricărui  contact,  inclusiv  telefonic,  prin  corespondenţă  sau  în  orice  alt mod, cu victima; obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;  încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de  familie  locuiesc  ori  urmează  să  locuiască  din  cauza  imposibilităţii  de  a  rămâne  în locuinţa familială.

De asemenea, instanţa poate dispune şi obligarea   agresorului   de   a   urma   consiliere   psihologică,   psihoterapie   sau   poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Cum se poate obţine un ordin de protecţie?

Pentru obţinerea unui ordin de protecţie, victima trebuie să completeze o cerere tip, care se depune la Judecătoria de pe raza teritorială în care are domiciliul sau reşedinţa. Cererea poate fi introdusă personal sau, cu acordul victimei, de către un procuror sau de o persoană de la serviciile sociale care se ocupă de violenţa în familie. Cererea este scutită de taxa de timbru judiciar. Dacă doreşte să fie asistată sau reprezentată de un avocat, victima trebuie să solicite acest lucru la Judecătorie, printr-o altă cerere.

Ordinul de protecţie se aplică imediat. Hotărârea judecătorului se comunică secţiei de Poliţie de care solicitantul aparţine (conform domiciliului din dosarul de la judecătorie). Pentru punerea în executare a ordinului de protecţie, poliţistul poate intra în locuinţa familiei şi în orice anexă a acesteia, cu acordul victimei.

Ce se întâmplă dacă agresorul încalcă ordinul de protecţie?

Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an. Dacă agresorul încalcă ordinul de protecţie, se apropie de victimă sau o atacă, aceasta trebuie să sune imediat la 112. Poliția are îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea judecătorească şi să sesizeze organul de urmărire penală în cazul în care agresorul nu respectă ordinul de protecție.

Un ordin de protecţie poate dura maximum 6 luni, perioadă în care persoanele agresate sunt sfătuite să se adreseze serviciilor de asistenţă socială, pentru soluţionarea problemelor din familie.

Potrivit statisticilor, la nivel național una din trei femei a fost abuzată fizic sau verbal de către partenerul de viaţă, în cursul anului trecut. 61 % dintre români consideră violența în familie drept o chestiune privată, în timp ce 33% sunt de părere că aceste cazuri trebuie rezolvate de către poliție.

Județul Neamţ se numără între judeţele  în care au fost instituite cele mai multe ordine de protecție pentru violență domestică, în cursul anului 2014, alături de Bacău, Prahova, București, Vaslui, Iași, Constanța, Argeș, Cluj, Suceava și Sibiu.

Irina NASTASIU