Copiii din Hangu derulează, de aproape doi ani, un proiect inedit, care presupune scoaterea la lumină a celor mai valoroase obiecte păstrate în lăzile de zestre ale bunicilor. Intitulat «Căutătorii de comori», proiectul este inițiat de Biblioteca Hangu, în parteneriat cu Asociația Culturală Hangu și cu Fundația Culturală „Gavriil Galinescu“. Fotografiile vechi, alături de obiectele utilizate în trecut de către locuitorii comunei Hangu (linguri de lemn, oale de lut, ulcele, obiecte folosite la prelucrarea lânii, lămpi, opaițe, piese din costume populare etc.) vor fi valorificate în cadrul unei expoziții ce va sta la baza înființării unui Muzeu de Etnografie. Despre peripețiile micilor „căutători de comori“ ne-a vorbit doamna Liliana Pântea, bibliotecar la Biblioteca Hangu și coordonator al proiectului.
Reporter: Ce reprezintă pentru dumneavoastră acest proiect?
Liliana Pântea: „Căutătorii de comori“ este proiectul care are un loc special în sufletul meu, pentru că am reușit să descopăr lucruri pe cât de interesante, pe atât de minunate despre trecutul locurilor în care m-am născut și de care sunt atât de mândră, dar și proiectul care a reprezentat cea mai mare provocare pentru copiii din Hangu, pentru că urmau să „cotrobăie“, să „scormonească“ să caute și să descopere singuri surse, materiale care să le vorbească despre viața și tradițiile acestor locuri, un motiv bine întemeiat pentru a le stârni curiozitatea, pentru a-i motiva și pentru a le insufla atenție, respect și responsabilitate față de tot ceea ce înseamnă istoria acestui ținut.
Rep.: Până în prezent, ce obiecte au fost scoase la lumină de copiii comunei Hangu?
L.P.: Copiii au adunat o mulțime de obiecte vechi (oale de lut, ulcioare, opinci, vârtelnițe, icoane, fiare de călcat, spete, scripeți folosiți la războiul de țesut, sucale etc.) și le-au adus, plini de entuziasm și de încântare, la bibliotecă. Cele mai multe obiecte au fost aduse de către elevii Școlii Buhalnița, sub îndrumarea domnului profesor de istorie și director al școlii Ciucanu Gheorghe – un cadru didactic plin de dăruire și mereu preocupat de păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor din comuna Hangu.
Rep.: Proiectul presupune, însă, și colecționarea fotografiilor și documentelor vechi, care vorbesc despre trecutul comunei. S-au strâns și asemenea materiale?
L.P.: Într-adevăr, alături de aceste obiecte, „căutătorii de comori“ au adus și foarte multe fotografii vechi, unele cu valoare documentară, care se adaugă la colecția de fotografii donate Bibliotecii Hangu de către Fundația Culturală „Gavriil Galinescu“ (președinte Felicia German), dar și notițe cu strigături, cântece populare, fragmente din piesele de teatru folcloric („Capra de la Hangu“, „Ursul“, „Bujorul“) și catrene. Cu toate aceste documente, fotografii, pe care le-am scanat, și versuri, pe care le-am digitizat, am completat „E-Arhiva comunității Hangu“, un alt proiect inițiat de bibliotecă, ce urmărește realizarea unei baze de date cu fotografii, documente, cărți și informații privind istoria comunei Hangu.
Rep.: Cum a fost valorificată toată această zestre populară descoperită de copii?
L.P.: La începutul vacanței de vară din acest an, am realizat, asamblând o parte dintre strigăturile și versurile populare adunate de „Căutătorii de comori“, o scenetă plină de umor, ce poartă numele „Bădița sprâncenat de la Hangu“ Sceneta face referire la căsătoria dintre o fată urâtă, dar bogată și un tânăr frumos, dar sărac, care-și plânge amarul și dezamăgirea, unor fete ce merg la horă în Gura Hangului. Episodul este menit să amintească celor mici de frumusețea vremurilor de altădată, așa cum s-a întâmplat și cu o altă poveste pusă în scenă tot de Biblioteca Hangu, numită „Iliuță de la Hangu“ Istorioarele au fost interpretate de niște copii minunați care au învățat, repede și cu mare drag, dulcele nostru grai moldovenesc.
Rep.: Micii temerari au primit și recompense, pe măsura efortului și dăruirii lor?
- P.: Toți „Căutători de comori“ au fost premiați cu cărți donate de Fundația Mereu Aproape, în cadrul Campaniei „Books4Youth“ iar micuții interpreți au fost aplaudați la scenă deschisă de către un grup de oameni în vârstă, care au venit să aniverseze, la Hangu, 50 de ani de la terminarea facultății și care au plâns de emoție…
Schița catapetesmei catedralei din Hangu, o „comoară“ inestimabilă
Rep.: Care este ultima „comoară“ descoperită la Hangu?
L.P.: Ultima „comoară“ descoperită la tâmplarul și sculptorul Bostan Dragoș este schița catapetesmei catedralei de la Hangu. Domnul Dragoș Bostan (84 de ani) a fost rugat să realizeze catapeteasma bisericii din satul Grozăvești, care s-a construit imediat după strămutare, între anii 1966-1968. A acceptat cu teamă (pentru că realizarea unei catapetesme nu era un lucru simplu și la îndemâna oricui), dar fără ezitări, știind că lemnul de tei, din care fusese construită catapeteasma catedralei, era foarte ușor de lucrat, luând repede forma desenelor și lăsând la iveală acuratețea sculpturii. Însă, pentru că dumnealui nu mai făcuse niciodată o lucrare atât de complexă și cu o anumită structură ce trebuia respectată, a avut nevoie de câteva schițe de referință, așa că a rugat consilierii bisericii în acest sens. Schița de la catapeteasma catedralei (desenată aproape perfect, până la cele mai mici detalii) i-a fost adusă de pictorul Ioan Moraru, care realizase pictura bisericii și icoanele de la această catapeteasmă, doar că dimensiunile ei erau prea mari pentru bisericuța din Grozăvești. Sculptorul, împreună cu preotul-pictor Varahil Moraru (care urma să picteze bisericuța și icoanele catapetesmei), orientându-se după acel proiect, au făcut alte două schițe adaptate la dimensiunea bisericii, iar împreună cu enoriașii au decis care dintre ele este mai potrivită, întrucât aveau la dispoziție (spre dezamăgirea domului Bostan) doar lemn de stejar, destul de greu de prelucrat. Sculptorul a păstrat, cu sfințenie, toate schițele pentru că realizarea catapetesmei, la care a lucrat singur, a fost cel mai impresionant lucru pe care l-a făcut vreodată.
Rep.: Ce amintiri a păstrat sculptorul Dragoș Bostan în legătură cu perioada în care a lucrat la catapeteasma bisericii din Grozăvești?
L.P.: Nu vă imaginați cu câtă atenție, coerență, drag și suflet ne-a povestit, acest om talentat, o parte din amintirile acelor vremuri, în special faptul că lemnul de stejar nu era de cea mai bună calitate, că trebuia să fie foarte atent unde și cum așeza scândurile cele mai bune și că a realizat catapeteasma pe fragmente, pe care le-a asamblat în biserică, unde s-au potrivit perfect. Ne-a mai mărturisit că tot el a tăiat sticla pentru icoane, pe care le-a montat împreună cu pictorul, iar când totul a fost gata, au rămas uimiți de frumusețea care ascundea Sfântul Altar și că mereu a simțit prezența lui Dumnezeu lângă el, pentru că nici măcar o singură dată nu a făcut o tăietură greșită și nu a știrbit forma sculpturilor…
Rep.: Toate acestea sunt amintiri și mărturii cu valoare documentară…
L.P.: Mărturisirile acestor oameni constituie la rândul lor „comori“, nu doar pentru că aduc în prezent momente sui generis din trecut, ci și pentru că simți pasiunea și dăruirea care vibrează în sufletele lor când povestesc și poți percepe cu ușurință emoțiile care îi copleșesc. Ei, acești oameni, onești și demni, care nu au lăsat nimic la voia întâmplării, cu sufletul frumos și curat și cu mâinile bătătorite, ei sunt și rămân adevăratele noastre modele de viață.
Irina NASTASIU