Câteva zile cu ploi, ninsori, frig și vânt

*Ieri a plouat în partea de est a județului Neamț, iar pe masivul Ceahlău a nins ca în plină iarnă *Ieri după-amiază, la ora 13, la Piatra Neamț ploua mocănește și se înregistrau doar 5 grade Celsius

Revine frigul. După câteva săptămâni de vreme frumoasă și temperaturi ridicate, primăvara bate în retragere. Meteorologii atenționează că până duminică noaptea, la ora 22, județul Neamț se află sub informare de precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte și intensificări ale vântului.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menționat, în sudul, estul și centrul țării temporar va ploua și se vor cumula cantități de apă de 15…20 l/mp. La munte, cantitățile de precipitații pot ajunge până la 25…30 l/mp. La munte, la început vor fi precipitații mixte, iar începând de sâmbătă (11 martie) vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste, cu rafale de peste 60…70 km/h, spulberând zăpada.
Intensificări temporare ale vântului vor fi și în regiunile estice și sud-estice, cu viteze de 50…55 km/h, iar în estul Transilvaniei, precum și în vestul și nordul Moldovei, duminică (12 martie) vor fi precipitații mixte.
În acest weekend, la Piatra Neamț, vremea va fi rece și instabilă. Sâmbătă va ploua și va fi frig. La prânz, temperatura maximă a aerului va fi de 7 grade Celsius. Noaptea, minima va coborî până la 4 grade Celsius. Și duminică va fi rece și e posibil să plouă.
Dar până atunci, ieri a plouat bine în partea de est a județului Neamț, iar pe masivul Ceahlău a nins ca în plină iarnă. La ora 13, la Piatra Neamț și Târgu Neamț erau câte 5 grade Celsius și cu un grad mai mult la Roman. Pe masivul Ceahlău se înregistrau minus 3 grade Celsius. La aceeași oră, în țară, cele mai ridicate valori erau în partea de vest, unde temperatura aerului urcase până la 12 grade Celsius. La polul opus, pe Vârful Omu erau minus 6 grade Celsius.
V. ANDRIEȘ