*Ciopltul în piatră, o îneletnicire veche de aproape un secol
Comuna Pipirig este o aşezare străveche, cu oameni vrednici, nişte munteni de frunte. Este o localitate aparte, cu specificul ei. Aici, cu mulţi ani în urmă, s-au refugiat din Ardeal din cauza persecuţiilor religioase ale uniaţilor şi catolicilor dar şi a imperialismului habsburgic. Ardelebnii care au fost primiţi pe moşia Mănăstirii Neamţ, care i-a şi ajutat să-şi ridice micile gospodării şi să-şi construiască o biserică, pusă sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae. În urmă cu 91 de ani, un vrednic fiu al satului, Fericitul Nicodim, al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a năzuit să poată înălţa, în satul copilăriei sale, un măreţ locaş de închinare, care,peste veacuri, să poarte aprinsă flacăra credinţei şi pe care a numit-o „Catedrala munţilor“.
Comuna Pipirig mai are ceva care o individualizează cumva în zonă: cioplitul în piatră, o îndeletnicire veche de aproape un secol. Îndeletnicire deprinsă de localnici de meşteri italieni, cei care au lucrat la ctitorirea Catedralei Munţilor Pipirig.
*Catedrala Munţilor, ctitorie de patriarh
În anul 1923 s-a pus piatra de temelie încredinţând proiectul construcţiei unor arhitecţi de renume precum Carol Zane şi Mihai Stoian, acesta din urmă fiind şi arhitectul Mitropoliei Moldovei. Lucrările de construcţie a catedralei au mers încet, fiind o operă vastă care cerea, pe lângă mijloace materiale, şi un efort deosebit din partea comunităţii. Zidurile bisericii au fost construite numai din piatră cioplită în formă de cruce şi bucerdată, pregătită pentru construcţie de meşteri italieni. Patriarhul Nicodim Munteanu a supravegheat şi a sprijinit permanent construcţia acesteia, dar greul ducerii la îndeplinire a fost dus de nepotul său, părintele Vasile Munteanu, alături de enoriaşii săi.
După anul 1945, lucrările de construcţie au fost reluate în forţă. Numai că au trebuit să treacă 27 de ani pentru ca măreaţa operă să fie realizată. Dorinţa patriarhului Nicodim Munteanul s-a îndeplinit, însă a plecat la Domnul cu doi ani înainte de a-şi vedea împlinit visul de-o viaţă. Preotul Vasile Munteanu împreună cu familia şi vrednicii săi enoriaşi au reuşit să termine construcţia în anul 1950.
Pipirigenii nu-şi uită binefăcătorii. Astfel, în fiecare an, pe data de 27 februarie, toată suflarea se adună în „inima satului, cu lumânări, colaci şi colivă, spre a se ruga lui Dumnezeu pentru sufletul „vlădicăi Nicodim“ şi pentru ceilalţi ctitori şi binefăcători răposaţi.
*Catedrala Munţilor: loc unde s-a format şi prima generaţie de cioplitori în piatră
Trecătorul prin comuna Pipirig văde pe la foarte multe porţi, dar şi în curţile oamenilor, multe stive de piatră. Unora li se poate părea o curiozitate. Dar cel mai mulţi ştiu despre ce este vorba. Ba mai mult, chiar vin aici pentru tranzacţii. Cu piatră! Piatră de râu ori piatră cioplită, manual sau mecanc. „Cioplitul în piatră a de venit o tradiţie în comună, ne spune primarul Marcel Prună. Avem în zonă o gresie de cliva, care este foatre bună în construcţie. Cu această gresie a fost ctitorită şi biserica denumită „Catedrala Munţilor” de patriarhul Nicodim Munteanu, fiu la satului. Aţi văzut şi dumneavoastră, în toată comuna sunt numai stive de piatră, care are mare căutare. Nu numai la noi în zonă, ci în toată ţara. La Pipirig, cioplitul în piatră a devenit o mesierie tradiţională, alături de creşterea animalelor şi lucru la pădure. O îndeletnicire practicată de mulţi pipirigeni, care este şi bănoasă. meseriaşiinoştri lucează în zonă, dar şi în ţară, peste tot pe unde sunt chemaţi, au comenzi.”
Că pietrarii din Pipirig sunt cunoscuţi şi căutaţi în toată ţara, ne-am convins după ce am discutat şi cu câţiva dintre ei. Dar, foarte bine îţi puteai da seama de asta şi numai dacă îţi aruncai o privire mai atentă pe strivele de piatră ori pe cele cu articole din piatră prelucrată. Pe toate erau trecute, cu litere de-o şchiopă, numerele de telefon mobil, chiar şi în mai maulte reţele. Apoi, dacă zăboveai mai mult pe la vreo poatră, iute se şi deschidea fiind invitat amabil în curte, ca să-ţi faci o imagine mai de ansamblu aupra ofertei…
*Cioplitul în piatră, mai mult decât un hoby
Aşa ne-a întâmpinat şi Dumitru Gabor. Curtea era plină cu stive de piatră. Pe alese! Piatră de râu ori piatră cioplită manual sau mecanic. Ne-a arătat marfa, după care , în graiul său cu prnunţat accent ardelenesc, ne-a povestit: „Tata a fost muncitor forestier, eu am învăţat lucru în piatră. Preiau pitra din carieră. Eu sunt, acum, numai distribuitor de piatră. Avem mijlocul nostru de transort. Dar, pe internet, ne înţelegem şi asupra modului cum expediem marfa. Acum cioplitul în piatra s-a mecanizat, sunt nişte gatere, circulare pentru asta. Mai nou, cei mai mul doresc piatra prelucrată manual. Meseria ma deprins-o de la meşterii italieni care au lucrat la biserica din centru, Catedrala Munţilor. ” L-am întrebat de accentul ardelenesc…”Nu ştiu, părinţii mei vorbesc aşa, de la ei am învăţat. Ne cheamă Gabor, probabil că e chemarea sângelui, a străbunilor din Ardeal.”
Pe Florin Dorneanu l-am găsit ceva mai greu. Nu era acasă, dar am luat număru de telefon de le lespede. Ne-a răspuns imediat. Era la atelierul său de cioplit în piatră, undeva pe malul Ozanei. Mai întâi a încercat să ne convingă că, pentru sine, cioplitul în piatră este un hoby. Deşi face asta de aproape 20 de ani. De departe am văzut mormanele de piatră, pentru noi a fost un indiciu, ne-a ajutat să-l găsim mai uşor pe Florin Dorneanu. De unde procuraţi materia primă? Ne-a răspuns imediat: „Este un loc anume, o carieră de piatră. e acolo sufiecită gresie de cliva, noi îi zicem gresie de Pipirig. Aici o prelucrez „industrial” sau manual.” Ne-a demonstrat „pe viu” cum se face asta în atelierie. Ne-a averizat de zgomotul asurzitor” scos de „tăietorul de piatră”, de praful din jur. Apoi ne-a arătat produsele finite. Clienţii fideli sunt, în primul rând, bisericile şi mănăstrire din zonă şi din Nordul Moldovei. Ne-a mărturisit: „E meserie grea, dar cu multe satisfacţii. Sufleteşti şi financiare. La noi e Catedrala Munţilor, la ctitoria ei au lucrat şi meşteri italieni, de la care au învăţat şi pipirigenii. Meserie pe care au transmis-o din generaţie în generaţie.”
La Pipirig se poate vorbi de o breaslă a pietrarilor şi cioplitorilor în piatră. O breaslă cu nume şi renume în zodă, mai nou şi în ţară. Are piatră muntele, meşteri cioplitori mai sunt, comezi să fie…
Tina CONDREA
Foto: Sorin PRUTEANU