Casa de Pensii Neamţ, închisă pe 30 aprilie!

Nemţenii trebuie să ştie că ziua de luni, 30 aprilie 2018, a fost declarată prin hotărâre de Guvern, nelucrărtoare pentru salariaţii din sectorul bugetar, astfel încât instituţiile statului vor fi închise la data respectivă.
În acest sens, Casa Județeană de Pensii Neamț, prin Biroul Comunicare, precizează că “pentru ziua stabilită ca zi liberă, instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în ziua de 5 mai 2018 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 11 mai 2018 potrivit planificărilor stabilite. Prestarea muncii în condiţiile precizate anterior nu conferă acordarea de timp liber corespunzător. Coroborând prevederile menționate anterior cu cele ale Legii nr.53/2003 – Codul Muncii, rezultă că numărul de zile lucrătoare din lunile aprilie 2018 şi mai 2018 nu se va modifica ca urmare a aplicării H.G. nr.207/2018, astfel că luna aprilie 2018 va avea un număr de 19 zile lucrătoare, iar luna mai 2018 va avea un număr de 21 de zile lucrătoare”.
Conform legii, numărul total de zile lucrătoare din lună nu poate fi mai mare decât numărul de zile lucrătoare din lună, stabilite conform Codului Muncii.
Geanina NICORESCU