CAS Neamţ a scos din „joben” 30 de posturi de medici

girov

* Aceeaşi comisie anunţa, anul trecut, un necesar de 53, după care a tot tăiat, până la 11
*Managerul firmei Katimed, care amenajase cabinete la Girov şi Dumbrava Roşie, a sesizat Casa Naţională
* Şi în comuna Alexandru cel Bun, unde doctoriţa Călin spunea că iese scandal dacă mai vine un medic, a reapărut totuşi un post vacant

Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ a fost nevoită să refacă, vineri, toate calculele privind necesarul de medici de familie în judeţ, după ce forul superior a fost sesizat că posturile vacante au dispărut „peste noapte”, fără ca populaţia să fi fost…decimată. Aceeaşi comisie care la sfârşitul anului trecut stabilise că populaţia mai are nevoie de 53 de doctori de familie pentru desfăşurarea unui act medical corespunzător, a tot tăiat din posturi, până la 11. Printre nemulţumiţi s-au numărat primari care stabiliseră că oamenii sunt „înghesuiţi” pe listele celor instalaţi deja, fiind pus sub semnul întrebării calitatea actului medical.
Vineri, după reevaluarea situaţiei la cererea expresă a CNAS, tabelul a fost completat până la 30, fără nici o explicaţie. Am vrut să aflăm care au fost criteriile care au stat la baza acestei ultime decizii, însă nici preşedintele CAS Neamţ, dr. Magda Spânoiu şi nici şefa comisiei paritare, ec. Marieana Atomulesei, nu ne-a răspuns la telefon. Am încercat să-l contactăm şi pe dr. Dan Dorian Morenciu, membru în aceeaşi comisie, din partea DSP Neamţ, dar nici domnia sa nu a fost de găsit. Dr. Mihaela Covrig a absentat de la şedinţă.

„Să fi fost o eroare de calculator?…”
Ultima decizie a comisiei paritare, prin care la Dumbrava Roşie şi la Girov au reapărut câte un post (norme declarate „nule” în urmă cu vreo patru luni) i-au redat speranţa managerului firmei Katimed din Piatra Neamţ, care amenajase un cabinet medical la Girov şi unul Dumbrava Roşie după ce aflase că sunt posturi vacante.
„Eu am fost cea care a sesizat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate că sunt suspiciuni privind modul de normare a posturilor de medic de familie pentru locuitorii judeţului nostru, în condiţiile în care CAS Neamţ a calculat, iniţial, că mai este loc pentru 53 de doctori, apoi cifra s-a redus la 37, iar în mai puţin de o lună a devenit 11”, ne-a declarat Daniela Pepene, managerul firmei Katimed din Piatra Neamţ. „Cei de la Casa Naţională mi-au dat dreptate şi au transmis conducerii CAS Neamţ că este imperios necesar să se reîntrunească vechea comisie, pentru a restabili adevărata normare. Eu vreau să cred că nu a fost decât o eroare de calculator atunci când s-a redus normarea de la 53 la 11…”.
„Sunt interese mari”

Managerul firmei Katimed consideră că acum s-a făcut dreptate şi abia aşteaptă să angajeze medici la Girov şi la Dumbrava Roşie, unde a concesionat cabinetele „după prima strigare” şi a investit în amenajarea acestora, mai ales în aparatură de specialitate cum puţine cabinete de profil au în dotare.
Primarul din Dumbrava Roşie, Ioan Grădinaru, ne spunea că în comună sunt în jur de 7900 de oameni, iar după ce Casa de Asigurări a declarat un post liber, firma Katimed a concesionat spaţiul şi a dotările de rigoare, la standarde europene. „Pe urmă am auzit că au apărut discuţii că oamenii s-au înscris la medici din oraş şi că de fapt nu ar mai fi nevoie de încă un doctor. Sunt interese mari, dar nu pentru sănătatea oamenilor, ca să nu înţeleagă nimeni greşit.
Cum te apuci să faci ceva, se găsesc o sută să-ţi bage beţe în roate, asta-i politica din ţara asta. Dacă au scos postul pe site, ar fi trebuit s-o lase pe d-na doctor să vină şi să-şi facă treaba, să-şi formeze clientela, poate oamenii renunţau să se mai ducă la medicii din oraş. Nu reuşea, pleca! Dar nu, că aşa-i la noi: cum a apărut postul a început şi foiala”.
Pe 12 noiembrie 2012, şi primarul de Girov, Vasile Olaru, trimitea o adresă către CAS Neamţ prin care a comunicat că este de acord cu înfiinţarea unui cabinet de medicină de familie la dispensarul din satul Căciuleşti. Pe 14 decembrie, acelaşi primar solicită CAS Neamţ înfiinţarea unui cabinet medical cu menţiunea că sunt 3 sate (Căciuleşti, Gura Văii şi Popeşti) cu 2050 persoane care au nevoie de asistenţă medicală şi că distanţa dintre cele trei localităţi este de aproximativ 6 km.
În aceeaşi perioadă, managerul firmei Katimed a solicitat CAS „încheierea unei convenţii pe medicină de familie în comuna Girov pentru doamna doctor Mihai Diana, specialist în specialitatea medicină de familie. Firma s-a apucat de treabă, a obţinut toate avizele, a obţinut până şi autorizaţie sanitară pentru cabinetul din Căciuleşti, iar când să se taie panglica…ghinion. Daniela Pepene a primit de la CAS Neamţ o adresă prin care i se explica faptul că nu mai este valabilă socoteala din decembrie 2012, când fusese afişată normă liberă la Girov.

„Mişcarea” populaţiei pe hârtie

Despre schimbarea regulilor în timpul jocului, dr. Magda Spânoiu, preşedintele CAS Neamţ, ne-a declarat la vremea respectivă: „Eu nu ştiu cât a investit cineva în cabinet şi nici nu este treaba Casei de Sănătate.
Oricine poate să-şi facă un cabinet privat. DSP autorizează, iar CAS evaluează numai dacă medicul doreşte să intre în relaţie contractuală cu noi şi dacă există normat un post. Pe site-ul CAS a fost, într-adevăr, afişat post vacant la Girov şi post vacant la Dumbrava Roşie, dar asta în luna martie, când încă era valabilă normarea veche. În aprilie, după ce au apărut şi normele la Contractul Cadru pe 2013, s-a întrunit din nou comisia paritară CAS-DSP, aşa cum se întâmplă de fiecare dată înainte de contractare, şi s-a realizat o nouă normare, după noile criterii: număr optim de 1800 de pacienţi per medic, număr total populaţie, număr persoane înscrise pe listele medicilor de familie.
Noi am cerut inclusiv baza de date de la Statistica Neamţ. Raportul între înscrişi şi neînscrişi la Girov a reieşit de 0,38% normă, iar la Dumbrava Roşie- de 0,27% normă. Comisia a judecat o normă la ceea ce depăşeşte 0,50%”.
Şi pentru comuna Alexandru cel Bun a reapărut vacant un post, aşa cum a fost normarea iniţială. Coincidenţa a făcut, atunci, ca imediat după ce dr. Nicoleta Călin, unul dintre cei doi doctori din comună, a declarat că iese scandal dacă mai vine un medic. Dr. Călin susţinea că nu e loc pentru încă un medic, în condiţiile în care mulţi dintre locuitori au deja doctor de familie, în oraş, iar numărul de neînscrişi ar fi insignifiant…
Geanina NICORESCU