Căruțaș căzut în Cuiejdi, găsit în viață, atârnând de un pod

Un tânăr care a căzut, ieri dimineață, în pârâul Cuiejdi cu tot cu căruță și cal a fost salvat de la înec datorită unor martori care i-au auzit străgătele de ajutor și au sunat la 112. Omul se agățase de stâlpul unui pod și nu mai era mult până ca vâltoarea apei să-l scufunde. “În jurul orei 10.30, Dispeceratul Integrat ISUAmbulanță al județului Neamț a fost sesizat, prin SIstemul național unic pentru apeluri de urgență, pentru a interveni într-o misiune de salvare a unei persoane căzute în pârâul Cuiejdi, în municipiul Piatra Neamț, zona fostului Service Dacia. S-au deplasat la fața locului 7 subofițeri cu o autospecială complexă de primă intervenție la incendii, salvare și prim ajutor, o barcă și o ambulanță SMURD de prim ajutor din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț”, a declarat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. Din fericire, pompierii au reușit să scoată bărbatul la mal, acolo unde aștepta echipajul medical SMURD. Pacientul a fost preluat de cadrele sanitare de prim ajutor și dus apoi la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Calul a reușit să iasă singur din apă, nevătămat, iar căruța s-a făcut bucăți.

Geanina NICORESCU