Cartierul „Danubiana” în pericol să rămână fără canalizare

cartier Danubiana

* Locuitorii s-au desprins de „fabrica-mamă” doar cu instalaţiile de încălzire

* Canalizarea a rămas comună cu cea a fabricii de zahăr

* Legislaţia nouă nu mai permite societăţii comerciale să „deservească” populaţia

Romaşcanii din cartierul Danubiana au fost şi sunt legaţi „ombilical” de Fabrica de Zahăr, actuala companie Agrana, fapt care de-a lungul anilor a adus atât beneficii, cât şi dureri de cap. În anii când majoritatea celor ce locuiau la bloc în oraşul muşatin îşi construiau sobe pe lemne sau pe gaz pentru a supravieţui iernilor, cei „de peste rampă” dormeau cu geamurile deschise în toiul crivăţului pentru că „se coceau” în case. În acele vremuri cartierul era legat la centrala fabricii, aflată la doi paşi, care le furniza căldură pe timp de iarnă la timp, de calitate şi la un preţ simbolic. După evenimentele din decembrie 1989, când termenii de rentabilitate, profit şi proprietate privată au trecut din manualele de economie politică în realitate şi în strategiile managerilor fabricii, a dispărut căldura din casele celor din cartierul alăturat. Din fericire, pentru cei mai mulţi soluţia încălzirii pe timp de iarnă s-a rezolvat prin instalarea centralelor proprii de apartament. Desprinderea de centrala termică a fabricii nu a însemnat o independenţă totală a cartierului faţă de fabrică deoarece în continuare instalaţia de canalizare a companiei prelua reziduurile de la locuinţele din zonă. Legislaţia din domeniul protejării mediului, corelată cu investiţiile în modernizarea staţiei de epurare a companiei, nu mai permite preluarea şi acumularea apelor menajere de la populaţie, fapt pentru care cartierul Danubiana poate rămâne fără canalizare.

“Am purtat discuţii cu cei de la Apa Serv privind investiţia de la noua staţie de epurare făcută de Agrana”, a declarat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu. „ Într-un viitor foarte apropiat trebuie să gândim o soluţie pentru a prelua canalizarea din întreg cartierul. Pentru a rezolva problema este nevoie de o conductă de refulare de 800 de metri şi o staţie de repompare, lucrări ce sunt prinse în proiectul european câştigat de Apa Serv, dar care se află deocamdată în contestaţie. Trebuie găsită o soluţie, altfel cartierul rămâne în aer cu canalizarea”.

Şi cei de la ApaServ cunosc situaţia şi caută soluţii legale şi viabile pentru ca în cel mai scurt timp conducta de 800 de metri şi staţia de repompare să devină realitate conştienţi că, în caz contrar, locuitorii şi instituţiile din cartier se vor întoarce în timp, la closetul din fundul grădinii.

Dan VASILIU