Cărţi de identitate la Ruginoasa / Caravana S.P.C.L.E.P. Roman

BuletineRuginoasaPentru a IV-a oară administraţia locală a comunei Ruginoasa apelează la sprijinul celor din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei (S.P.C.L.E.P.) Roman pentru a simplifica calea pentru obţinerea cărţilor de identitate pentru cetăţenii comunei.

Primarul comunei Ruginoasa, Nicu Chirilă, a venit în sprijinul concetăţenilor ce-I păstoreşte cu un anunţ de maximă importanţă şi anume acela că cetăţenii comunei care au actele de identitate (buletinul sau cartea de identitate) expirate sau vechi pot profita de sosirea la sediul Primăriei Ruginoasa a caravanei pentru emiterea noilor cărţi de identitate.

“Deoarece sunt mulţi bătrâni în comună ce au buletine vechi în care figurează ca fiind locuitori ai comunei Dulceşti am luat această decizie pentru a-I scuti de a face drumuri la Roman şi de a pierde timpul la coadă pentru obţinerea noului act de identitate ştiind cât de aglomerat este în permanenţă acolo. Aceşti bătrâni se trezesc de multe ori că sunt refuzaţi la efectuarea unor tranzacţii în faţa notarului tocmai că nu au actele actualizate la noua organizare administrativ-teritorială apărută odată cu apariţai comunei Ruginoasa” ne-a declarat primarul comunei, juristul Nicu Chirilă.

A fost dată “sfoară-n ţară” în atenţia tuturor cetăţenilor care au cărţile de identitate expirate, pierdute, furate, distruse sau deteriorate să fie prezenţi în ziua de 17 octombrie la sediul primăriei pentru a-şi rezolva această problemă. Începând cu ora 9 în ziua de 17 octombrie se vor prelua dosarele şi imaginile necesare pentru emiterea cărţilor de identitate.

Pentru fluidizarea dosarelor, angajaţii primăriei vor pune la dispoziţia tuturor persoanelor interesate de obţinerea noului act de identitate toate actele necesare completării corecte a dosarelor.

“Primăria va pune la dispoziţie formularul pentru cererea de eliberare a actului de identitate, va emite adeverinţa necesară pentru SPCLEP Roman, declaraţia de luare în spaţiu şi va oferi sprijin pentru achitarea chitanţei reprezentând contravaloarea cărţii de identitate” a mai declarat primarul Nicu Chirilă.