Carne de două ori pe săptămână la spitalul judeţean

mancare spital

* Varza murată şi legumele la borcan salvează constant meniul

* Bugetul unităţii nu permite încadrarea în raţia de hrană legiferată

*Anul trecut, spitalul judeţean a fost sponsorizat cu alimente de 200 de milioane de lei

Încropirea meniului pentru bolnavii internaţi în spitalul judeţean este, în fiecare zi, o provocare pentru asistentul dietetician şi bucătarul şef de tură. Alocaţia de hrană, conform legii, a fost stabilită, ultima dată în 2008, între 7 şi 14 lei, în funcţie de diagnosticul bolnavului şi de vârsta fiecăruia. Însă din păcate, după cum a afirmat Maricica Drăgan- directorul economic al unităţii sanitare, fondurile spitalului nu permit încadrarea în raţia stabilită de Guvernul Tăriceanu în 2008, fiind prioritară aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare. În consecinţă, a fost raţionalizată porţia pacienţilor „la comun”, fiind luată decizia ca meniul să conţină carne de doar două ori pe săptămână, marţea şi joia. În schimb, nu este zi în care lehuzele, pacienţii operaţi şi bolnavii „la regim” să nu primească o bucăţică de carne. Un ajutor enorm pentru încropirea meniului zilnic a fost acordat de sponsori. O mână de firme a dăruit Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ alimente în valoare de 19.434 lei. Practic, fiecare a dat ce a avut pe stoc, cu excepţia cărnii. S-au primit sute de kilograme de făină de grâu şi mălai, orez, spaghete, lapte praf, caş, ceapă, cartofi, morcov, sfeclă roşie, fasole uscată, donate de Agricola Prod, Business Agro Consulting, Moldo Oil, Silaghi Pop, TCE 3 Brazi, Tehnoind, PF Burghelea Zizi, Movila Icasului şi Ellmar Com. Şi anul acesta sunt foarte bine venite sponsorizările.

Ieri, fiind miercuri, bolnavii fără restricţii alimentare au fost serviţi, de dimineaţă, cu un pic de pâine cu gem, la amiază- cu ciorbă de zarzavat şi varză a la Cluj cu smântână, iar seara au primit paste cu sos. Bolnavii cu regim şi lehuzele au avut un meniu mai consistent, cu orez şi friptură în loc de varză, iar pacienţii operaţi au fost privilegiaţii zilei: ouă şi carne la grătar. Cu o zi înainte, pe lângă ciorba de fasole uscată, pacienţii şi-au dezmierdat papilele gustative cu puţintică friptură.

„Facem şi noi ce putem pentru ca mâncarea să fie cât mai gustoasă, indiferent de alimentele pe care le avem la dispoziţie; ne-am pus din toamnă la murat varză, avem zarzavat la sare, la congelator, am pus de toate „pe iarnă”, la fel ca într-o gospodărie”, ne-a spus bucătăreasa Nicoleta Munteanu, în timp ce gusta din varza a la Cluj, preparată după o reţetă moştenită de la predecesori.

Am vrut să facem o fotografie în bucătăria unităţii sanitare, pentru a vă arăta cum se face mâncarea la cazan, dar managerul spitalului judeţean ne-a rugat să nu pozăm acum, pentru că blocul alimentar a intrat într-un proces de curăţenie generală. Să nu uităm că luna viitoare toate spitalele din ţară vor fi supuse inspecţiei sanitare pentu verificarea condiţiilor igienico-sanitare.

 

Geanina NICORESCU