Care mai este soarta căţelului salvat de poliţişti?

Vă mai amintiți povestea relatată în luna mai a anului trecut?

Un cățel se afla abandonat în curtea unui imobil, din comuna Negrești, al cărui proprietar se afla plecat în străinătate, fapt care a degradat starea de sănătate a animalului.

La acel moment, polițiștii au emis un ordin de plasare a animalului în adăpost, acesta fiind preluat de către reprezentanții Asociației „Claudia Încă o șansă”, și ulterior adoptat de către reprezentanții asociației.

Pentru că poveștile care ne impresionează nu ne rămân indiferente, în cursul anului trecut polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Neamț au revenit de mai multe ori la sediul asociației, pentru a se interesa de starea câinelui, ocazie cu care i-au dăruit acestuia atenția mult așteptată.

Deși timpul va îmblânzi temperamentul animalului, prin încredere și îngrijire constantă,  evoluțiile se pot vedea de la sine din fotografii.

Exemplul din imagini demonstrează faptul că prin implicare și dăruire schimbarea în bine este posibilă chiar și în cele mai dificile cazuri.

***

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Neamț monitorizează respectarea prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, OUG nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și regulamentele de aplicare, având  în principal atribuții de constatare și sancționare a abaterilor de la normele legale mai sus amintite.

Pentru cei ce doresc să dețină un câine este bine de știut că pentru cei din rasa comuna este obligatorie sterilizarea cât și pentru cei din rasele special menționate în OG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi. De asemenea este obligatorie microciparea câinilor indiferent de rasa.

Deținătorii de animale au obligația de a asigura acestora, următoarele:

-un adăpost corespunzător;

-hrană și apă suficiente;

-posibilitatea de mișcare suficientă;

-îngrijire și atenție;

-asistență medicală.

Deținătorilor de animale le este interzis să aplice rele tratamente și cruzimi.

Polițiștii din cadrul Poliției Române care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

Prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații: